13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialProtest la Chişinău împotriva vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova

Protest la Chişinău împotriva vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova

Un protest împotriva vizitei efectuate în Republica Moldova de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost organizat marţi de Clubul Studenţilor Liberali pe aeroportul internaţional din capitala republicii, informează Radio Chişinău, preluat de Agerpres

Studenţii liberali au scandat lozinci precum ‘Armata rusă – afară’ şi ‘1812 – nu uităm, nu iertăm’. 
Totodată, Partidul Dreapta a cerut ca Rogozin să fie declarat ‘persona non grata’ în Republica Moldova. 
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin efectuează, începând de marţi, o vizită de două zile în Republica Moldova, în cadrul căreia va avea întrevederi cu premierul Pavel Filip şi cu ministrul economiei, Octavian Calmâc, potrivit Radio Chişinău. Scopul vizitei oficialului rus este pregătirea şedinţei comisiei interguvernamentale moldo-ruse, programată pentru luna octombrie. 

Dmitri Rogozin a susţinut deschis regimul separatist din stânga Nistrului şi a atenţionat de mai multe ori Republica Moldova pentru cursul său european. 

Una dintre ultimele vizite care Rogozin a efectuat-o la Chişinău, în mai 2014, s-a încheiat cu un scandal diplomatic, după ce autorităţile de la Kiev au interzis survolarea teritoriului ucrainean de către avionul în care se afla Rogozin. Atunci Dmitri Rogozin a plecat la Moscova cu un avion de cursă. 

Tot la acea dată, autorităţile Republicii Moldova au confiscat din avionul lui Dmitri Rogozin liste cu semnături pentru independenţa Transnistriei, liste pe care acesta le-a adus de la Tiraspol. 

 

Foto: prinscreen Radio Chisinau.md

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

VIDEO. “Am început să am psihoze”. Cuplul din showbiz care s-a despărțit după patru ani de relație

Una dintre cele mai cunoscute influencerițe din România a făcut marele anunț: s-a despărțit de iubitul ei. Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu au făcut...

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă