23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialProtest violent la Paris, după ce un chinez a fost ucis în...

Protest violent la Paris, după ce un chinez a fost ucis în timpul unui raid al poliției

Peste 6.000 de persoane au ieșit duminică în Paris, la un protest față de uciderea unui chinez de către un polițist. În timpul mitingului, au avut loc ciocniri violente între manifestanți și forțele de ordine, iar polițiștii au aruncat cu gaze la crimogene pentru a dispersa mulțimea furioasă, arată AFP.

În mijlocul banderolelor „Adevăr, justiție, demnitate" și afișelor „Iubesc Franța" sau „Pentru pace, justiție! Împotriva violenței", manifestanții, cu trandafiri albi în mână, s-au întâlnit la orele după-amiezii în Piața Republicii pentru „un miting de comemorare" la apelul mai multor asociații ale comunității chineze. Ei au păstrat un minut de tăcere lângă statuia din centrul pieței, în jurul căreia a fost întinsă o banderolă cu sloganul „Poliție criminală, vrem dreptate" și fotografia lui Liu Shaoyao, un tată de familie în vârstă de 56 de ani ucis de un polițist, la 26 martie, la domiciliul său din arondismentul XIX.

La fel ca la precedentele proteste organizate în ultima săptămână, manifestația a fost marcată de incidente. Protestatarii, tineri și mai puțin tineri, din rândul comunității asiatice sau nu, au aruncat cu diverse obiecte, în special sticle, fructe și ouă, în direcția forțelor de ordine. Polițiștii au replicat mai ales cu gaze lacrimogene în cursul acestor violențe ce au durat peste o oră. 

Înainte de izbucnirea incidentelor, Sacha Lin Jung, din partea asociației Chinez rezident în Franța — care a fost unul dintre organizatori—, a explicat: „Vrem să facem presiuni și să susținem familia pentru a stabili adevărul și a lupta împotriva violențelor poliției". 

În mulțime, Chen Hui, 21 de ani, a afirmat că a venit „pentru a nu fi următorul ucis de un polițist", deoarece are sentimentul că membrii comunității asiatice sunt „ținta" violențelor.

Potrivit poliției, Liu Shaoyao a fost împușcat de un polițist pentru că agresa un alt agent cu o foarfecă, versiune dezmințită în bloc de familia acestuia. 

Beijingul a cerut public să se facă lumină asupra circumstanțelor acestui deces. Prefectul poliției din Paris a subliniat sâmbătă, cu prilejul unei întâlniri cu ambasadorul Chinei, "prioritatea" acordată securității comunității asiatice. O anchetă a fost deschisă de Inspecția generală a poliției naționale. 

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă