18.4 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialProteste în Ungaria: Migranții REFUZĂ să meargă într-un centru de refugiați

Proteste în Ungaria: Migranții REFUZĂ să meargă într-un centru de refugiați

Zeci de migranți s-au așezat, joi, pe șinele de cale ferată din orașul ungar Bicke, pentru a protesta împotriva faptului că autoritățile vor să-i ducă într-un centru de primire pentru refugiați din apropiere, informează Mediafax.

Astfel, a fost necesară intervenția a circa o duzină de polițiști pentru a-i ridica pe membrii acestei familii de pe calea ferată, potrivit Reuters.

Citește și: Rețineri în masă în Bulgaria: Autoritățile au capturat sute de imigranți, care au intrat ilegal în țară

Alți migranți, care se aflau într-un pasaj subteran din gară, i-au împins înapoi pe polițiștii care blocau capătul scărilor pentru a încerca să revină în tren. 

Trenul, care avea în mare majoritate ca pasageri doar refugiați, este înconjurat de poliție. Acesta a fost oprit în cursul dimineții în orașul Bicske, oraș situat la 35 de kilometri vest de Budapesta, deși destinația sa anunțată era Sopron, în apropierea graniței cu Austria. 

Odată ajunși pe peroane, migranții au început să lovească în geamurile trenului și să strige ”Nu în tabără, nu în tabără”(de refugiați). Potrivit MTI, poliția a început să-i urce pe migranți în autocare care aveau ca destinație centrul de primire.

În zonă au fost trimise circa 20 de mașini de poliție. La fața locului existau și interpreți care le spuneau migranților că nu-și pot continua călătoria fără a avea asupra lor documente valabile. 

Trenul plecase joi dimineața din gara Keleti, cu peste 200 de migranți la bord, potrivit France Presse. 

Cele mai citite

Jurnalismul european reflectă provocările societății contemporane: Abuzuri, Traume și Sănătate Mentală

În cadrul celei de-a 12-a ediții a European Press Prize, 25 de povești din cinci categorii au fost nominalizate, din care mai mult de...

Nici în 2024 nu vor fi taxe noi, promite Ciucă

Nicolae Ciucă, președintele Senatului și președinte al PNL, promite că, în anul 2024, în România nu vor fi "taxe noi". "Cota unică este foarte atractivă...

Rusia – Ucraina, ziua 767. Statele Unite au aprobat ajutorul pentru Ucraina, de 61 de miliarde USD

Camera Reprezentanților din Statele Unite a aprobat ajutorul pentru Ucraina, în valoare de 61 de miliarde de dolari. Votul în Camera Reprezentanților s-a desfășurat în...
Ultima oră
Pe aceeași temă