18.9 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialPutin - în India, în căutare de noi parteneri

Putin – în India, în căutare de noi parteneri

Înainte de a pleca în India, preşedintele rus, Vladimir Putin a declarat că doreşte întărirea „parteneriatului strategic privilegiat“ cu New Delhi, citând posibilitatea încheierii unui acord pentru construirea de noi reactoare nucleare şi asupra vânzării de material militar. Joi, premierul indian Narendra Modi a declarat că Rusia va rămâne furnizorul în materie de apărare al Indiei.

Este prima oară când preşedintele rus merge în vizită în India după accederea la putere, în mai, a lui Narenda Modi, iar cei doi lideri au semnat joi acorduri de miliarde de dolari în domeniile energiei nucleare, petrolului şi apărării. Printre cele mai importante, Rosatom va construi 12 reactoare nucleare în India, Rosneft a semnat un acord pe zece ani de ofertă de petrol cu Essar Oil şi Rusia a promis construirea de elicoptere de vârf în India.

Vizita lui Putin intervine în timp ce Kremlinul se confruntă cu scăderea preţului la petrol şi slăbirea economiei sub impactul sancţiunilor occidentale după anexarea Crimeii şi susţinerea separatiştilor în estul Ucrainei. În aceste condiţii, Putin este în căutarea de noi debuşeuri pentru resursele naturale ale Rusiei şi vizita în India este menită să arate lumii că nu este izolat şi că, într-o anume măsură, asta este datorită faptului că se află în BRICS (în afară de Rusia fiind Brazilia, India, China şi Africa de Sud). Rusia caută şi noi surse de capital, noi investitori, iar impactul sancţiunilor occidentale contra Moscovei a incitat Rusia să-şi multiplice acordurile cu ţări din Asia.

Arme şi diamante

Putin a asistat, de asemenea, la World Diamond Conference, care a început joi în capitala indiană, un congres care vizează promovarea Bombay-ului ca piaţă majoră a comerţului de diamante. Rusia este primul producător de diamante brute, în timp ce India dispune de o piaţă de mână de lucru pentru tăierea şi şlefuirea diamantelor pe care le rexportă pentru fabricarea bijuteriilor. Sectorul diamantifer indian a profitat de prezenţa lui Putin pentru a întări comerţul cu diamante între cele două ţări, industria diamantiferă fiind unul din vectorii de creştere promiţători.

Grupul minier rus de stat Alrosa urmează să semneze mai multe contracte pe termen lung cu grupuri indiene de profil.

Cele mai citite

Prețul franzelei s-a dubat de la începutul războiului din Ucraina. Prețul grâului a scăzut, iar producția de cereale este în creștere

Alimentele de bază, în special pâinea și produsele de panificație, s-au dublat în ultimii doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina. Deși avem...

Instanța i-a admis cererea de eliberare condiționată a lui Radu Mazăre

Tribunalul Ilfov a decis luni să admită cererea de eliberare condiționată a lui Radu Mazăre din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o sentință...

AmCham promovează România ca destinație pentru investiții americane în cadrul Forumului Economic SUA- România, organizat în premieră în SUA

Camera de Comerț Americană în România (AmCham România) anunță organizarea celei de-a 3-a ediții a Forumului Economic SUA – Romania, în premieră la Washington,...
Ultima oră
Pe aceeași temă