6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin: "Realitatea este că Rusia este una dintre cele mai mari puteri...

Putin: “Realitatea este că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare”

Preşedintele rus Vladimir Putin a amenințat comunitatea internațională, spunând că aceasta trebuie să evite o confruntare directă, întrucât Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare.

"Vreau să spun imediat că Rusia este departe de a fi implicată în vreun conflict la scară mare. Nu vrem şi nu intenţionăm acest lucru", a declarat Putin la un forum al tinerilor organizat în centrul Rusiei, potrivit Mediafax.

În acelaşi timp, Rusia va continua să îşi consolideze potenţialul nuclear nu pentru a intimida, ci pentru a-şi garanta securitatea, a adăugat Putin.

"Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare. Aceasta este o realitate, nu sunt doar vorbe", a afirmat Putin.

"Ne consolidăm forţa de disuasiune şi forţele armate. Ele devin tot mai compacte şi mai eficiente în acelaşi timp. Ele devin mai moderne prin furnizare de armament de ultimă generaţie. Continuăm să construim acest potenţial şi vom face astfel şi pe viitor", a declarat preşedintele rus.

Rusia face aceste eforturi nu "pentru a ameninţa pe cineva, ci pentru a se simţi sigură şi calmă şi pentru a avea posibilitatea implementării acelor planuri pe care le avem pentru dezvoltarea economiei şi sferei sociale", a declarat Putin.

"Trebuie să fim mereu pregătiţi să respingem orice agresiune împotriva Rusiei şi partenerii noştri ar trebui să fie conştienţi mereu indiferent în ce condiţie se află guvernele lor sau ce concepte de politică externă urmăresc, că este mai bine să nu se confrunte cu Rusia în cazul unui posibil conflict armat", a avertizat Putin.

În prezent, "nu i-a trecut nimănui prin minte să declanşeze un conflict la scară largă cu Rusia", a adăugat preşedintele rus, mai scrie Mediafax.

Occidentul trebuie să realizeze că autorităţile ucrainene sunt incapabile să restabilească ordinea în propria ţară şi să oblige Kievul să înceapă negocieri substanţiale cu regiunile din sud-est, a continuat el.

Potrivit preşedintelui rus, autorităţile de la Kiev continuă să spună că negocierile sunt necesare dar în acelaşi timp continuă lupta în speranţa că "vor restabili rapid ordinea".

"Acest lucru nu se întâmplă şi este important să realizeze acest lucru şi să oblige autorităţile ucrainene să înceapă negocierile nu numai pe probleme tehnice, care cu siguranţă sunt foarte importante, ci şi pe probleme de fond", a declarat Putin.

Potrivit preşedintelui, este necesar să se discute ce fel de drepturi vor avea Republicile Populare Doneţk şi Lugansk şi sud-estul Ucrainei ca întreg şi apoi să înregistreze totul sub formă de lege.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă