13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialPutin: În numai câteva ore, Rusia își poate readuce avioanele în Siria

Putin: În numai câteva ore, Rusia își poate readuce avioanele în Siria

Preşedintele Vladimir Putin a avertizat, joi, că Rusia poate să readucă avioanele sale de luptă în Siria doar ‘în câteva ore’, informează AFP, citată de Agerpres.

Putin a făcut această declarație în timp ce se derulează retragerea celei mai mari părți a contingentului rus din Siria, retragere care se va încheia în următoarele două-trei zile.

‘În cazul în care va fi necesar, Rusia poate să-şi crească numai în câteva ore prezenţa sa în regiunea până la un nivel adecvat situaţiei care se va dezvolta acolo’, a declarat Putin, în cadrul unei ceremonii organizate la Kremlin pentru decorarea unor ofiţeri şi soldaţi ruşi ce s-au întors deja din Siria. 

‘Noi nu ne dorim aceasta, escaladarea militară nu este alegerea noastră’, a afirmat şeful statului rus, în cadrul ceremoniei desfăşurate în Sala Sf.Gheorghi al Marelui Palat al Kremlinului. 

‘Sistemele de apărare antiaeriană ruse vor funcţiona în mod permanent în Siria şi vor fi utilizate împotriva tuturor ţintelor care vor pune în pericol trupele Federaţiei Ruse’, a avertizat Putin, indicând că cele două baze ruse – de la Hmeimim şi Tartus – sunt bine protejate de pe uscat, mare şi văzduh. 

‘Toate componentele sistemelor de apărare aeriană desfăşurate, inclusiv sistemele cu rază scurtă de acţiune ‘Panţîr S’ şi cu rază lungă de acţiune S-400 Triumf vor funcţiona continuu’, a spus preşedintele rus, subliniind că, prin intervenţia sa în Siria, Rusia a creat condiţiile pentru începerea procesului de pace.

‘Noi am creat condiţii pentru începerea procesului de pace. Am reuşit să iniţiem o interacţiune pozitivă şi constructivă cu SUA şi cu alte ţări, cu forţele opoziţiei responsabile din interiorul Siriei şi care doresc cu adevărat să oprească războiul şi să găsească o soluţie politică, singura posibilă, a conflictului’, a mai spus şeful statului rus. 

Grupările care vor încălca armistiţiul vor fi excluse automat de pe lista participanţilor la procesul de pace, a avertizat totodată Putin. 

Campania din Siria, care a început la 30 septembrie 2015, a costat bugetul rus în jur de 33 de miliarde de ruble (peste 500 milioane de dolari), a indicat preşedintele rus, adăugând că după operaţiunea din Siria vor trebui refăcute rezervele de armament şi muniţii, dar că aceste cheltuieli sunt justificate. 

Vladimir Putin a apreciat drept ‘excelente’ acţiunile piloţilor ruşi în Siria. ‘Piloţii şi-au îndeplinit sarcinile (din Siria) cu brio’, a spus şeful statului rus, evidenţiind faptul că tocmai aviaţia de atac a jucat rolul principal în campania Rusiei în Siria. 

Preşedintele Rusiei a luat întreaga lume prin surprindere luni seara, când a anunţat retragerea celei mai mari părţi a contingentului rus din Siria începând cu 15 martie. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Guvernanții au nevoie de Big Brother ca să vadă problemele școlii românești

Este tot mai evident că decidenții politici, dar și o mare parte a societății, au uitat menirea școlii. Cu întârziere considerabilă, politicienii din țara noastră...
Ultima oră
Pe aceeași temă