15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin: Războiul Rece s-a încheiat, dar nu s-a semnat pacea care să...

Putin: Războiul Rece s-a încheiat, dar nu s-a semnat pacea care să stabilească regulile jocului

Președintele Vladimir Putin a declarat, vineri, că ”Războiul Rece s-a încheiat”, însă ”nu s-a ajuns la semnarea păcii” care să stabilească noi reguli ale jocului în relațiile internaționale, relatează Reuters, conform B1.ro.

”Există impresia că așa-zișii învingători ai Războiului Rece au decis să ducă situația până la limită, să creeze o lume după bunul lor plac și pentru interesele lor”, a indicat liderul de la Kremlin la Forumul internațional Valdai, a cărui ediție din acest an se desfășoară la Soci.

El consideră că actualul sistem de securitate globală și regională este ”slăbit, fracționat și deformat”.

”Actuala lume unipolară a devenit incomodă, greu de controlat și de dominat de liderul ei autoproclamat”, a continuat Putin, făcând referire la Statele Unite. Apoi a vorbit și despre ”propaganda americană” ce plasează în ”centrul răului” Iranul, ca țară ce aspiră să obțină arme nucleare, ori China, care dorește să devină prima economie a lumii, ori Rusia, ca putere nucleară.

Liderul rus a criticat și ”încercările de a trasa linii de divizare și de a forța coaliții”, cum se întâmpla în perioada Războiului Rece, în opinia sa această 'reanimare a vechilor scheme de dominație globală' având ca obiectiv 'obținerea de dividende politice și economice'.

Putin a calificat drept nefondate afirmațiile că Rusia ar dori să-și construiască un nou imperiu și a acuzat direct SUA că fac ca lumea să devină mai periculoasă prin impunerea a ceea ce el a numit un ”diktat unilateral” în diplomația internațională.

Drept urmare, ”astăzi a crescut brusc riscul declanșării unei serii de conflicte grave la care să participe indirect, dacă nu chiar direct, marile puteri”, a remarcat în continuare Putin, estimând că și ”Ucraina este un exemplu de astfel de conflicte ce influențează dispunerea forțelor în lume”.

El și-a exprimat totodată părerea că există riscul încălcării tratatelor internaționale privind controlul armamentelor și a cerut începerea unor discuții pentru stabilirea de condiții acceptabile la nivel internațional privind folosirea forței, astfel încât să se obțină un ”nou consens global” pentru a face față amenințărilor în creștere generate de evoluțiile de pe scena internațională.

În acest context, liderul de la Kremlin a cerut marilor puteri să convină asupra ”unor condiții” clare în ce privește dreptul la ingerință în afacerile interne ale unui alt stat, astfel de condiții fiind în opinia sa ”necesare și legitime”, dar a admis totuși că este o chestiune ”extrem de complexă”.

Cât despre sancțiunile impuse de statele occidentale țării sale în urma acțiunilor din Ucraina, Putin a spus că ”Rusia nu va încerca să cadă la o înțelegere, nu va cere nimănui nimic” și ”va reuși să se descurce singură”.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...
Ultima oră
Pe aceeași temă