10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin: Rusia va colabora cu Statele Unite. Ambele ţări au interese comune

Putin: Rusia va colabora cu Statele Unite. Ambele ţări au interese comune

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, a declarat, sâmbătă, că ţara sa va colabora cu oricine va câştiga alegerile prezidenţiale din Statele Unite în 2016, în pofida diferenţelor dintre cele două ţări, ele au multe interese comune, relatează Russia Today, preluat de Mediafax.

“Vom colabora cu orice şef de stat american ales de poporul american. Cooperarea noastră nu este cu o persoană anume, ci cu o naţiune, un jucător mare şi puternic pe plan internaţional”, a declarat preşedintele rus într-un interviu acordat sâmbătă postului de televiziune Rossiia 1.

Printre interesele comune pe care le împărtăşesc Rusia şi Statele Unite se numără neproliferarea armelor de distrugere în masă, lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului, combaterea sărăciei şi alte probleme presante, potrivit preşedintelui rus.

Putin a avertizat, de asemenea, că dacă Israelul furnizează arme Ucrainei, aşa cum au sugerat unii politicieni în legătură cu intenţia Rusiei de a furniza un sistem de rachete sol-aer S-300 Iranului, aceasta ar provoca “doar o nouă rundă de ostilităţi. Bilanţul victimelor ar creşte dar rezultatul nu se va schimba“.

Preşedintele rus a refuzat să confirme dacă Rusia a decis să nu furnizeze sisteme similare Siriei, la solicitarea Israelului. La începutul săptămânii, Putin a declarat că o înţelegere cu “o ţară din Orientul Mijlociu” pentru S-300 a fost anulată din cauza îngrijorărilor Israelului că sistemul va pune în pericol toate zborurile pe deasupra teritoriului său. S-a presupus că ţara respectivă este Siria, dar Putin a refuzat să confirme acest lucru direct. “Am spus ce am spus. Este destul, cred. Experţii ştiu despre ce vorbesc”, a explicat el.

De asemenea, Putin a refuzat să comenteze dacă Rusia va recunoaşte autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk. Rebelii şi-au declarat independenţa faţă de Ucraina dar nu sunt recunoscuţi de comunitatea internaţională. Nu voi vorbi despre acest lucru acum. Indiferent ce spun, s-ar putea dovedi contraproductiv. Ne vom ghida după realităţile din teren“, a declarat preşedintele.

 

Cele mai citite

Ciolacu, despre o eventuală înlocuire a candidatului Cîrstoiu cu Negoiță. Ce a stabilit cu Ciucă

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a discutat cu liderul PNL, Nicolae Ciucă, şi au ajuns la concluzia că Robert Negoiţă este un candidat...

Klaus Iohannis, vizită oficială în Coreea de Sud. Ce discuții va purta președintele

Președintele României, Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 22-24 aprilie 2024, o vizită oficială în Republica Coreea, la invitația Președintelui Yoon Suk Yeol. Republica Coreea...

Presa din Israel, despre presupusul atac asupra Iranului

Presupusul atac asupra Iranului ar trebui interpretat ca un avertisment adresat Teheranului cu privire la capacităţile ofensive ale Israelului şi ca un semn că Israelul...
Ultima oră
Pe aceeași temă