11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin, vizită oficială la Volgograd

Putin, vizită oficială la Volgograd

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat, în prima zi a anului 2014, o vizită la Volgograd, oraşul în care au avut loc două atentate cu bombă, soldate cu 34 de morţi şi zeci de răniţi, relatează AP şi EFE, conform Agerpres. 

Citeşte şi: Putin: Rusia continuă lupta împotriva teroriştilor

Actele teroriste, care nu au fost revendicate încă, au avut loc la numai câteva luni după ce unul dintre liderii islamici ai insurgenţilor din sudul Rusiei a făcut apel la organizarea de atentate pentru sabotarea Olimpiadei de Iarnă de la Soci, din luna februarie, remarcă AP.

‘Crimele contra populaţiei civile, în special a femeilor şi copiilor nu au nicio justificare’, a afirmat şeful statului rus despre cele două atentate sinucigaşe comise în gara centrală din Volgograd şi într-un troilebuz.

Citeşte şi: VIDEO.UPDATE. Bilanţul atentatului terorist din Volgograd a crescut la 33 de morţi

Vladimir Putin a făcut această declaraţie în deschiderea unei reuniuni desfăşurate, miercuri dimineaţa, cu conducătorii Serviciului Federal de Siguranţă şi cu ministrul de interne, Vladimir Kolokoltsev, având ca principal măsurile ce trebuie luate pentru creşterea siguranţei cetăţenilor ‘de pe întregul teritoriu rusesc’.

În mesajul său de Anul Nou, preşedintele rus a promis că autorităţile vor continua lupta contra teroriştilor ‘până la eliminarea lor totală’, reaminteşte EFE.

Cele mai citite

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă