18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin a anulat vacanţa de Crăciun a Guvernului

Putin a anulat vacanţa de Crăciun a Guvernului

Membrii Guvernului Rusiei au fost anunțați de președintele Vladimir Putin că le-a anulat vacanţa de Crăciun, pe fonul situaţiei economice dificile.

Potrivit Mediafax, preşedintele rus a făcut acest anunţ joi, în timpul unei reuniuni a Guvernului, în condiţiile în care Rusia sărbătoreşte Crăciunul pe rit vechi, la 7 ianuarie.

"Guvernul şi diferitele sale structuri nu îşi pot permite vacanţe extinse, cel puţin nu anul acesta", le-a spus Putin miniştrilor, într-un discurs difuzat de televiziunea de stat. "Ştiţi despre ce vorbesc", a continuat el, referindu-se la situaţia economică dificilă din ţară.

"Am făcut eforturi pentru a schimba structura economiei noastre (…), dar evenimentele recente arată că nu a fost suficient", a adăugat preşedintele, într-o aparentă schimbare de ton faţă de săptămâna trecută, când a acuzat Occidentul pentru problemele economice ale Rusiei, sugerând chiar că Statele Unite şi Arabia Saudită au conspirat pentru a reduce preţul petrolului.

"Dificultăţile pe care le avem nu sunt doar de natură externă. Nu sunt doar din cauza unor sancţiuni sau limitări cauzate de situaţia globală, ele sunt şi rezultatul propriilor neajunsuri care s-au adunat în ultimii ani", a admis liderul de la Kremlin.

Cele mai citite

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă