15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin a luat Crimeea prin cacealma

Putin a luat Crimeea prin cacealma

 

Confruntările violente şi sângeroase din estul Ucrainei continuă între separatiştii pro-ruşi şi ucraineni, cu victime din ambele tabere, iar Kievul acuză Rusia că dirijează separatiştii şi le furnizează arme. Serviciile secrete ucrainene anunță interceptarea în regiunea Cernăuți a unui transport de material radioactiv din Transnistria spre estul Ucrainei. Un site al Consiliului preşedintelui Rusiei pentru drepturile omului dezvăluie – din greşeală – că doar 15% au votat în Crimeea pentru anexare.

Nimic din atitudinea arogantă a preşedintelui Putin când anunța lumii că în Crimeea oamenii au votat masiv pentru anexarea la Rusia nu lăsa de bănuit că era vorba de o enormă minciună. Raptul Crimeii este rezultatul unui plan minuțios, pus la punct cu multă vreme înainte şi, desigur, ce a urmat şi se află în curs în Ucraina face parte din acest plan menit să satisfacă voința liderului de la Kremlin, pus pe recucerirea teritoriilor fostei URSS.

Forbes dezvăluie că, în Rusia, site-ul Consiliului prezidențial asupra societății civile şi a drepturilor omului a publicat accidental adevăratele rezultate ale referendumului din Crimeea – doar 15% din populație au votat pentru anexare. Totul a fost retras imediat, ca şi cum era vorba de deşeuri toxice radioactive. Prea târziu. Potrivit raportului Consiliului asupra referendumului din martie de anexare la Rusia, rata de participare a fost de maximum 30% şi doar jumătate au fost voturile în favoarea anexării. Adică, soarta Crimeii a fost hotărâtă de 15% din populație şi Putin a rupt Crimeea de Ucraina printr-un mare fals, fluturat sfidător în fața întregii lumi.

Cifrele oficiale anunțate de Moscova relevau că 83% din populația Crimeii au votat în favoarea anexării şi, potrivit experților internaționali, Putin pregăteşte aceeaşi farsă la referendumul din 11 mai privind statutul aşa-numitei „Republici din Donețk“. Va folosi aceeaşi „mare minciună“ pentru a convinge propriul popor şi a câştiga simpatiile politicienilor şi va arăta vestului Ucrainei că estul țării doreşte separarea de Ucraina.

Uraniu-235 pentru o „bombă murdară“?

Departamentul de contrainformații din Serviciul de securitate al Ucrainei, SBU, a anunțat reținerea la Cernăuți a unui transport cu circa 1,5 kg de material radioactiv, mai precis uraniu-235, care ar fi urmat să ajungă în regiunile din estul Ucrainei, potrivit purtătorului de cuvânt al SBU, Marina Ostapenko, citată de agenția de presă ucraineană Unn şi de Agerpres. „Pe teritoriul regiunii Cernăuți au fost reținute nouă persoane, dintre care un presupus cetățean rus, iar restul ucraineni. Aceştia transportau din Transnistria, la bordul unui microbuz cu numere de înmatriculare străine, aproximativ 1,5 kg de uraniu-235, depozitat într-un recipient improvizat“, a declarat presei Ostapenko, subliniind că „nu este exclus ca substanța să fi fost destinată să ajungă în regiunile din estul Ucrainei în scopul creării unei «bombe-murdare», pentru a fi utilizată în timpul unor manifestații de masă“. Comitetul securității statului (KGB) din Transnistria a dezmințit informația SBU.

Războiul cuvintelor

În timp ce autoritățile de la Kiev cer din nou Rusiei să înceteze alimentarea tulburărilor din regiunea estică prin intermediul separatiştilor pro-ruşi pe care îi înarmează şi acuză Moscova că îşi continuă operațiunea de destabilizare a estului ucrainean pentru împiedicarea scrutinului prezidențial din 25 mai care ar oferi Ucrainei o conducere legitimă, violențele în est continuă. În ultimele zile, preşedintele Putin nu a făcut nici o declarație publică asupra situației, dar ministrul său de Externe, Serghei Lavrov, a acuzat din nou Kievul şi i-a cerut să oprească vărsările de sânge. În estul Ucrainei, anchetele demonstrează că marea majoritate a cetățenilor doresc mai multă autonomie de Kiev, dar doar o minoritate doreşte alipirea la Rusia.

Ministrul german de Externe, Frank. Walter Steinmeier, avertiza ieri că Ucraina este la un pas de război. În confruntările violente din jurul bastionului separatiştilor pro-ruşi, Slaviansk, au murit zeci de persoane, ceea ce arată că acest conflict din est a căpătat o intensitate considerată imposibilă de occidentali până de curând. Lupta feroce de la Slaviansk a izbucnit când guvernul ucrainean a încercat să reia controlul asupra oraşului-port Odessa, unde a trimis o unitate specială a poliției după confruntările sângeroase dintre taberele rivale care susțineau fie Ucraina, fie Rusia.

Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, a afirmat că 30 de separatişti pro-ruşi au fost ucişi în luptele din jurul Slavianskului, în cadrul operațiunii armatei ucrainene vizând preluarea controlului în estul țării. De partea armatei, patru soldați au fost omorâți şi alți 30 răniți. Un elicopter militar a fost doborât de separatişti, al patrulea din ultimele zile, iar aeroportul din Donețk a fost închis atât pentru decolări, cât şi pentru aterizări ale avioanelor, în urma unui ordin guvernamental. Dar, lupta armatei guvernamentale pentru reluarea controlului în oraşele capturate de rebeli în est reflectă incapacitatea poliției de a menține ordinea, o incapacitate intens exploatată de separatiştii pro-ruşi.

Avakov a declarat că „armata noastră a fost distrusă metodic de câțiva ani. Nu avem o armată normală. Nu avem forțe speciale adecvate“. Războiul cuvintelor între Rusia şi Ucraina a continuat să se amplifice, Rusia condamnând acțiunea ucraineană contra separatiştilor din est, care vor alinierea regiunii la Moscova. La Kiev, guvernul a anunțat închiderea temporară a punctelor de control şi trecerilor frontaliere între Ucraina şi Crimeea – regiune anexată de Rusia – din cauza agitațiilor. La 9 mai, ucrainenii, ruşii şi alte naționalități ce constituiau fosta URSS sărbătoresc cu fervoare capitularea Germaniei naziste în fața forțelor sovietice în al doilea război mondial. Kievul se teme că sărbătoarea va inflama pasiunile în rândul separatiştilor pro-ruşi, având în vedere şi prezența lui Vladimir Putin în Crimeea pentru 9 mai, o adevărată provocare.

În fața degradării situației din Ucraina, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, s-a oferit ca mediator pentru găsirea unei soluții: „Sunt gata să joc un rol dacă este necesar“. Şeful diplomației britanice, William Hague, va avea discuții la Viena pe tema Ucrainei cu circa 30 de miniştri, printre care rusul Serghei Lavrov şi ucraineanul Andrii Detşița, cu ocazia unei reuniuni a comitetului ministerial al Consiliului Europei.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Forțele ruse ar putea ataca infrastructura de transport a Ucrainei

Forțele ruse își pot schimba atenția în săptămânile următoare către infrastructura de transport a Ucrainei, a scris Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în raportul...

Bătălia pentru Sectorul 1: imperativa coaliție anti-Clotilde

Se ascute lupta, odată cu nominalizarea lui Sebastian Burduja și a Gabrielei Firea, candidați separați ai coaliției PSD-PNL, pentru funcția de primar general al...
Ultima oră
Pe aceeași temă