11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin avertizează NATO: Rusia își va consolida capabilităţile în domeniul apărării, inclusiv...

Putin avertizează NATO: Rusia își va consolida capabilităţile în domeniul apărării, inclusiv în Crimeea şi la Sevastopol

Președintele Vladimir Putin avertizează că Rusia este nevoită să-şi consolideze rapid şi deplin capabilităţile în domeniul apărării, inclusiv în Crimeea și Sevastopol, ca urmare a prezenței militare a NATO în zonă, informează Mediafax

"NATO îşi consolidează în mod demonstrativ trupele pe teritoriul statelor est-europene, inclusiv în zone de la mările Neagră şi Baltică",a declarat Putin într-o reuniune a Consiliului de Securitate.

"Din această cauză avem nevoie de implementarea tuturor măsurilor plănuite, cu scopul de a amplifica capabilităţile ţării în domeniul apărării în mod rapid şi deplin, bineînţeles că inclusiv în Crimeea şi la Sevastopol, unde este necesar să reconstruim infrastructura militară de la zero" , a subliniat el.

Rusia implementează în prezent un program ambiţios de reînarmare, în valoare de 20 de trilioane de ruble (aproximativ 640 de miliarde de dolari), până la orizontul lui 2020.

În cadrul acestui program, forţele armate ruse urmează să fie dotate cu armament modern în proporţie de 30% până în 2015 şi în proporţie de 70% până în 2020.

În urma anexării Crimeei de către Rusia, NATO şi-a sporit prezenţa în regiune, după ce aliaţi din zonă şi-au exprimat unele temeri. Alianţa Nord-Atlantică a trimis nave de război în Mările Baltică şi Mediterană.

De asemenea, numărul navelor NATO prezente în Marea Neagră a ajuns la nouă, un record în ultimi câţiva zeci de ani, informează Ria Novosti

Cele mai citite

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....

ROCA Investments înregistrează creștere pentru al șaselea an consecutiv, în pofida unui an plin de provocări, și o valoare de piață de 81,64 mil...

ROCA Investments, cea mai dinamică companie de private equity din România, celebrează șase ani de activitate pe piața locală. Compania anunță o evaluare curentă...
Ultima oră
Pe aceeași temă