Statutul juridic al Mării Caspice este principalul subiect al celui de-al 4-lea summit caspic de la Astrahan, în sudul Rusiei, unde preşedintele rus, Vladimir Putin, se întâlneşte cu omologii săi azer, Ilham Aliev, iranian, Hassan Rohani, kazakh, Nursultan Nazarbaiev, şi turkmen, Gourbangouly Berdimouhammedov. Deşi a fost pregătit în aprilie la Moscova de o reuniune ministerială, actualul summit este încă dominat de interesele strategice ale fiecărui stat riveran.
Este prima oară când Rusia găzduieşte un summit caspic şi, potrivit Kremlinului, la finele întrevederii de la Astrahan se aşteaptă semnarea de documente multilaterale. În timpul summitului, şeful statului rus, Vladimir Putin, va avea întrevederi bilaterale cu liderii celor cinci ţări riverane – Rusia, Azerbaidjan, Iran, Kazakhstan şi Turkmenistan.
Viitorul acestei mări este în mâinile celor cinci ţări ce o înconjoară şi miniştrii lor de Externe au adoptat în aprilie, la Moscova, un proiect de convenţie privind statutul juridic al Caspicii care poate fi parafat la acest summit de la Astrahan, partea rusă reuşind să-şi convingă partenerii că puterile din afara regiunii nu trebuie să le influenţeze deciziile, între altele fiind vorba de impunerea de restricţii privind desfăşurarea în Caspica de forţe militare ale ţărilor terţe, în special SUA.
Negocierile în privința statutului juridic asupra Mării Caspice au început după 1992, dar ţările riverane nu au reuşit să cadă de acord, divergenţele persistând asupra coordonatelor liniei mediane ce divizează fundul mării – bogat în hidrocarburi – în sectoare naţionale. Moscova este ostilă împărţirii în aceste sectoare naţionale şi vrea separarea rezervelor şi a platoului şi menţinerea exploatării comune a apelor caspice, în timp ce Iranul doreşte împărţirea platoului şi a apelor în părţi egale. În aprilie, la Moscova, au avut loc schimbări în document până în ultimul moment, redactarea lui durând de ani de zile. Dar, persistă divergenţele între cei cinci asupra problemelor delimitării apelor, resurselor şi platoului. Negocierile complică perspectivele exploatării petrolului şi gazului din platou şi problemele accesului la resursele biologice şi instalării unui gazoduct submarin. Problema centrală este de a şti dacă Moscova va reuşi să împiedice construirea unui gazoduct trans-caspic între Turkmenistan şi Azerbaidjan, care va ocoli Rusia.
Mare sau lac?
Statutul nedeterminat al Mării Caspice face parte din principalele argumente ale Moscovei împotriva construirii unui gazoduct pentru a ajunge în Europa, via Turkmenistan, Azerbaidjan şi Georgia, până la frontiera turcă. Evoluţia poziţiilor ţărilor riverane asupra împărţirii Caspicii în cursul ultimului deceniu a fost influenţată de propriile interese, miza primordială constituind-o, fără nici un dubiu, petrolul şi gazul.
Statutul juridic este un subiect grav de discordie între cele cinci state riverane, problema fiind de a stabili dacă este o mare sau un lac.Practic, în dreptul internaţional, utilizarea resurselor unui lac nu se poate decide decât de unanimitatea ţărilor riverane, în timp ce în cazul unei mări fiecare stat riveran are zone atribuite în care este liber să exploateze resursele după cum consideră. În plus, dacă este vorba de un lac, bogăţiile off-shore sunt repartizate în cinci părţi egale, în timp ce dacă este vorba de o mare apele teritoriale nu depăşesc 12 mile marine, adică puţin peste 22 km. Până în 1991, data sfârşitului URSS, Caspica era controlată de două ţări riverane, Uniunea Sovietică şi, pentru o porţiune limitată, Iranul. Baza juridică a statutului Mării Caspice era definită prin tratatul sovieto-iranian din 1921, care autoriza iranienii să deţină propria flotă şi să navigheze sub pavilionul lor şi făcea din Caspica o mare exploatată în comun şi în mod egal de cele două părţi. Tratatul sovieto-iranian din 1940 confirma acest acord, definind Caspica drept „o mare sovietică şi iraniană”. Implozia URSS cu apariţia a trei noi state riverane – Azerbaidjan, Kazahstan şi Turkmenistan – a bulversat datele în regiune.
