15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin joacă din nou cartea păcii

Putin joacă din nou cartea păcii

Eforturile diplomatice s-au intensificat ieri în întreaga ­Europă, în încercarea de a instaura un acord de pace în Ucraina. După anunţul-­surpriză al liderilor separatişti din Doneţk şi Lugansk că acceptă principiul încetării temporare a focului, ­preşedintele rus, Vladimir Putin, a făcut un gest de aplanare a conflictului din Estul ucrainean. Kremlinul a precizat că liderul rus a cerut Parlamentului revocarea auto­rizării ­intervenţiei ­militare în Ucraina, de la 1 ­martie.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, a declarat că decizia acestuia de a cere Parlamentului anularea autorizării intervenţiei militare în Ucraina este o tentativă de normalizare a situaţiei de criză care afectează Estul ucrainean de două luni.

Liderii separatişti pro-ruşi din regiunile Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, au acceptat luni, în principiu, o încetare temporară a focului decretată de preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. După o reuniune a „grupului de contact” , la care au participat un fost preşedinte ucrainean, emisarul Moscovei la Kiev şi un reprezentant al OSCE, şeful guvernului „republicii populare” autoproclamate a Doneţkului, Alexandr Borodai, a anunţat „acordul republicilor Doneţk şi Lugansk pentru respectarea încetării focului până la 27 iunie”. Serviciile ucrainene de ­securitate au confirmat că luptele în cele două regiuni industriale rusofone, care au fost teatrul celor mai sângeroase confruntări în ultimele săptămâni, au cunoscut o acalmie. Vineri, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a decretat o încetare a focului unilaterală de o săptămână pentru a favoriza deschiderea dialogului cu insurgenţii care „nu au comis nici crime, nici torturi”. Planul ucrainean invită rebelii să depună armele, să înceteze ocuparea ilegală a clădirilor administraţiei regionale din Doneţk şi Lugansk şi să elibereze ostaticii. În schimb, separatiştii vor fi amnistiaţi şi vor putea părăsi teritoriul prin „zone de ieşire” spre Rusia. Şi a mai propus descentralizarea puterii şi protecţia limbii ruse prin amendamente la Constituţie.

Spre un plan de pace

Încetarea focului va inaugura un plan de pace crucial care a primit susţinerea de principiu a Moscovei, dar care până acum a fost respins de separatişti care au continuat luptele în cursul ­week-end-ului. Preşedintele Putin, presat de liderii occidentali a dat semnale de bunăvoinţă şi a cerut respectarea încetării focului decisă de Kiev şi şi-a exprimat susţinerea faţă de planul de pace, cerând drepturi pentru rusofonii din est şi un dialog „substanţial” cu rebelii. Luni, preşedintele rus şi cel american au discutat la telefon mijloacele de a pune capăt crizei din Ucraina, Obama ameninţând cu noi sancţiuni dacă Rusia nu opreşte susţinerea separatiştilor, şi a cerut Moscovei „măsuri concrete” pentru reducerea tensiunii în această ţară. Miniştrii de Externe ai ţărilor membre NATO se reunesc astăzipentru a discuta situaţia din Ucraina şi modul de reducere a tensiunilor şi violenţelor în estul ţării.  

Cele mai citite

Pensionarii primesc cadou de Paști de la Guvern. Vor primi banii în avans

Guvernul a adoptat în şedinţa de joi hotărârea care permite plata pensiilor înaintea sărbătorilor de Paşti, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, subliniind că demersul...

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă