10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin lansează noi acuzații la adresa SUA. Ce spune președintele rus

Putin lansează noi acuzații la adresa SUA. Ce spune președintele rus

Statele Unite au exercitat presiuni asupra liderilor unor ţări pentru a nu participa la evenimentele programate în Rusia la 70 de ani de la sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial în Europa, acuză preşedintele rus, Vladimir Putin, potrivit Mediafax

Rusia va organiza o paradă militară pe 9 mai, în ceea ce Putin a numit “un semn de respect pentru victimele nazismului şi un tribut pentru victoria asupra nazismului”. Însă numeroşi lideri străini au anunţat că nu vor participa la manifestări din cauza presupusului sprijin acordat de Moscova insurgenţilor separatişti din Ucraina,  informează Reuters. 

Întrebat în cursul sesiunii anuale de întrebări şi răspunsuri despre această situaţie, Putin a declarat: “Cine nu vrea să participe poate face cum preferă”.

“Este opţiunea personală a oricărui lider politic şi decizia ţării pe care o reprezintă. Unii nu vor să vină la manifestări, altora li s-a interzis de către Obkom-ul de la Washington şi nu vor veni, deşi mulţi ar vrea să vină“, a adăugat Putin.

“Obkom” este un termen care desemna, în perioada sovietică, un “comitet al Partidului Comunist”.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă