25.3 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPutin se reactivează sovietic: susține un nou Război Rece. Președintele Rusiei dă...

Putin se reactivează sovietic: susține un nou Război Rece. Președintele Rusiei dă un ukaz în care adoptă o nouă concepţie de politică externă a ţării

Într-un decret semnat recent de liderul de la Kremlin, trecut aproape neobservat, UE este acuzată că, împreună cu Statele Unite, „subminează stabilitatea regională și globală“.

După doi ani de tensiuni puternice alimentate de anexarea Crimeii, în martie 2004, de conflictul din estul Ucrainei, apoi de intervenţia rusă în Siria, Vladimir Putin părea că ar dori o pauză în confruntarea cu Occidentul. În discursul său anual asupra naţiunii, din 1 decembrie, liderul rus arăta: „Contrar unora dintre colegii noștri străini care văd în Rusia un adversar, nu am căutat niciodată inamici. Noi avem nevoie de prieteni“. Dar, în aceeași zi, Kremlinul a pu-blicat un decret semnat de șeful statului care susţine noul Război Rece.

În acest document de 38 de pagini figurează de 70 de ori cuvântul „securitate“ și de 25 de ori „ameninţare“. Uniunea Europeană este acuzată „de expansiune geopolitică“ și că, alături de SUA, „subminează stabilitatea regională și globală“. Din text au dispărut unele priorităţi ca: „scopul principal în relaţiile cu UE, pentru Rusia, care face parte integrantă din civilizaţia europeană, este promovarea creării unui spaţiu economic și uman din Atlantic la Pacific“. Nimic despre integrare, nimic despre spaţiul comun. În loc, noua doctrină evocă „probleme sistemice accumulate“.

Întărirea Justiției, o „prioritate“ hilară

Unul din capitole este chiar hilar: Rusia face o prioritate din întărirea justiţiei la scară mondială și intenţionează să lupte contra intervenţiilor militare, care violează suveranitatea statelor. Sau: Rusia se va opune oricărei tentative a unor state de a pune în cauză dreptul internaţional și de a-l interpreta în mod arbitrar în scopuri politice, ca și tentativelor de ingerinţă în afacerile interne ale altor state cu scopul înlăturării puterii, în mod anticonstituţional.

În discursul anual, Putin s-a referit și la relaţiile Rusia-NATO, precizând că Federaţia Rusă intenţionează clădirea relaţiilor sale cu Alianţa în funcţie de nivelul de pregătire al acesteia pentru un parteneriat echitabil. Bineînţeles că Putin a subliniat că activitatea militară a NATO în apropierea frontierelor ruse nu face decât să creeze noi linii de diviziuni și le aprofundează pe cele deja existente.  

Senatorul rus Alexei Pușkov, aflat la Paris, a subliniat că noile forţe care vor ajunge la putere în Europa și în SUA vor marca debutul unei noi ere în relaţiile cu Rusia.

Cele mai citite

Donald Trump a afirmat că are „ o problemă reală” cu judecătorul din procesul său de la New York

Fostul preşedinte american Donald Trump a afirmat luni că are "o problemă reală" cu judecătorul la procesul său din New York, denunţând întreaga afacere...

TOP 5 abilităţi esenţiale care te vor propulsa în carieră

Indiferent de traseul pe care-l alegi în carieră, vei avea nevoie de mai mult decât cunoştinţe specifice pentru a avansa. Soft skills sau abilităţile...

Horia Constantinescu a demisionat din fruntea ANPC și va candida din partea PSD la Primăria Constanța

Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC. Constantinescu a anunțat, luni, că a semnat cererea de demisie din funcţia de preşedinte al Autorităţii...
Ultima oră
Pe aceeași temă