21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialPutin şi Merkel nu se înțeleg în privința Ucrainei

Putin şi Merkel nu se înțeleg în privința Ucrainei

Cancelarul german Angela Merkel și președintele rus Vladimir Putin nu reușesc să se înțeleagă și au în continuare divergențe serioase pe tema Ucrainei, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la scurt timp după întâlnirea celor doi lideri.

"Există în continuare divergenţe serioase privind geneza conflictului intern ucrainean, precum şi asupra cauzelor profunde a ceea ce se întâmplă în acest moment", a declarat purtătorul de cuvânt pentru agenţiile de presă ruseşti, scrie Mediafax.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o întrevedere cu cancelarul german Angela Merkel joi seara târziu la Milano, în Italia, în cadrul summitului euro-asiatic Asem.

"În cursul acestei întrevederi prelungite (de două ore şi jumătate) şi detaliate, Putin şi Merkel au verificat minuţios punerea în aplicare a acordurilor semnate la Minsk" la 5 septembrie, care au permis instaurarea unui armistiţiu – încălcat în mod repetat – în estul Ucrainei între separatişti şi forţele loiale Kievului, a precizat Peskov.

Tot în cadrul summitului Asem, preşedintele rus se va întâlni, pentru prima oară de la sfârşitul lui august la Minsk, cu omologul său ucrainean Petro Poroşenko, ce acuză Moscova că susţine separatiştii din estul Ucrainei.

Aceasta va avea loc în prezenţa mai multor lideri europeni, între care Angela Merkel, preşedintele francez François Hollande, premierul britanic David Cameron şi cel italian Matteo Renzi, precum şi a liderilor UE Jose Manuel Barroso şi Herman Van Rompuy, mai scrie Mediafax.

Merkel a avut deja o întrevedere, joi, cu Poroşenko. Cei doi lideri au deplâns faptul că numeroase puncte, acceptate de cele două părţi în cadrul acordurilor de la Minsk, nu au fost puse în aplicare pentru a permite o încetare a focului completă, potrivit unei surse guvernamentale ucrainene.

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă