9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRăcire notabilă a relaţiilor China - Taiwan

Răcire notabilă a relaţiilor China – Taiwan

China a declarat sâmbătă că este suspendată orice comunicare cu Taiwanul, deoarece noua guvernare a insulei nu recunoaşte conceptul ''o singură Chină'', relatează AFP, via Agerpres. 

Relaţiile dintre cele două părţi s-au răcit considerabil de la victoria covârşitoare la preşedinţia Taiwanului a dnei Tsai Ing-Wen, aleasă în ianuarie şi învestită în funcţie în mai anul acesta. 

După opt luni de apropiere şi de comunicare periodică între Beijing şi Taipei începând din 2014, ''mecanismul de comunicare bilaterală a fost suspendat'', a explicat un purtător de cuvânt chinez de la Biroul pe probleme privind Taiwanul. 

Cu toate că Taiwanul, a cărui denumire oficială este ''Republica China'', are propria guvernare de la sfârşitul războiului civil chinez în 1949, insula nu şi-a declarat niciodată formal independenţa şi Beijingul o consideră în continuare ca făcând parte integrantă din teritoriul său. 

Beijingul are rezerve mari în privinţa noii preşedinte taiwaneze şi a avertizat-o în legătură cu orice tentativă de secesiune. Tsai Ing-Wen provine din rândurile Partidului Democrat Progresist (PDP), o mişcare cu poziţii în mod tradiţional separatiste care a înlocuit guvernarea Kuomintang-ului (KMT), apropiat Chinei. 

Potrivit Chinei, relaţiile au fost suspendate deoarece Taiwanul ar fi refuzat să recunoască ''consensul din 1992'', un acord tacit între oficialii chinezi şi KMT care nu recunoaşte decât ''o singură Chină'', dar cele două tabere au o interpretare diferită.

Cele mai citite

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Cultură de canabis, descoperită într-o comună din Călărași. Un bărbat a fost reținut de procurorii DIICOT

Un bărbat a fost reţinut, joi, de procurorii DIICOT, după ce ar fi iniţiat şi dezvoltat, într-o comună din judeţul Călăraşi, două culturi de...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...
Ultima oră
Pe aceeași temă