19.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialAu fost reluate raporturile comerciale dintre Rusia și Republica Moldova

Au fost reluate raporturile comerciale dintre Rusia și Republica Moldova

Rusia a reluat importurile de fructe din Republica Moldova, a anunţat Agenţia Naţională moldoveană pentru Siguranţa Alimentelor, conform Mediafax.

 “În urma vizitei inspectorilor Rosselhoznadzor, în perioada 29 mai-1 iunie, sub garanţiile oferite de ANSA, au fost reluate exporturile de fructe către Federaţia Rusă, începând cu data de 12 iunie”, potrivit unui comunicat al ANSA, citat de IPN.

Deocamdată au fost reluate exporturile de mere, pere, gutui, caise, cireşe, vişine, nectarine, prune şi porumbele. ANSA continuă dialogul cu organismul rus pentru protecţia consumatorilor Rosselhoznadzor, pentru extinderea numărului de companii care ar putea exporta fructe pe piaţa Federaţiei Ruse.

Două instituţii-cheie din Rusia însărcinate cu controlul fluxului alimentelor, Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor, au interzis începând din vara lui 2014 importuri din Ucraina, Republica Moldova, UE şi SUA, în contextul sancţiunilor impuse de occidentali Rusiei, acuzată de implicare în conflictul din Ucraina.

Moscova este adesea acuzată că utilizează “arma comercială”, invocând în special motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi. Ea a utilizat această armă împotriva Ucrainei şi Republicii Moldova, ca reacţie la semnarea de către cele două foste republici sovietice a unui tratat de liber schimb cu Uniunea Europeană.

 

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Ședința de guvern se ține la Brașov

Ședința de guvern programată în ziua de 14 mai 2024 se va desfășura în municipiul Brașov, anunță un comunicat transmis de la Palatul Victoria. Nu...

CFR S.A. are în bugetul pe 2024 o alocare de 5,8 miliarde de lei pentru investiţii în infrastructura feroviară

Bugetul Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR S.A. pe anul 2024 înregistrează o creştere de 62,24% a veniturilor totale faţă de anul anterior, respectiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă