12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRăzboiul declarațiilor dintre Rusia și NATO continuă. Stoltenberg: Staţionarea trupelor în est...

Războiul declarațiilor dintre Rusia și NATO continuă. Stoltenberg: Staţionarea trupelor în est constituie un răspuns adaptat la acţiunile agresive ale Rusiei

Secretarul general al Alianței Nord-Atlantice (NATO), Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia încearcă să creeze o zonă de influență prin mijloace militare, încălcând dreptul internațional, informează AFP, citat de Agerpres.

„Rusia încearcă să creeze o zonă de influenţă prin mijloace militare. Cu încălcarea dreptului internaţional, Moscova a anexat Crimeea şi îi susţine pe separatiştii din estul Ucrainei. Observăm, de asemenea, o militarizare masivă a frontierelor NATO: în regiunea arctică, în regiunea baltică, în Marea Neagră şi până la Marea Mediterană’, a declarat Stoltenberg,  într-un interviu acordat cotidianului german Bild.

Citește și:  Oficial rus: Marea Neagră nu este o mare a NATO

El a continuat precizând că NATO are cunoștință despre „manevre importante, agresive şi neanunţate dinspre partea rusă”, în contextul în care NATO a anunţat luni că va desfăşura patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. 

„Ceea ce facem noi are un caracter defensiv; nu dorim să provocăm un conflict, noi încercăm să-l evităm”, a explicat secretarul general al NATO, care a estimat că staţionarea trupelor în est constituie „un răspuns adaptat la acţiunile agresive ale Rusiei’. 

Îngrijorate de criza ucraineană şi de potenţialul militar în creştere al Rusiei la frontierele lor, fostele ţări din blocul sovietic care au aderat la NATO după încheierea Războiului Rece îi cer Alianţei Nord-Atlantice să-şi suplimenteze prezenţa militară pe teritoriul lor, pentru a descuraja orice intenţie de atac din partea Moscovei. 

Citește și: Mihnea Motoc, la reuniunea NATO: Este necesară o abordare cuprinzătoare şi consecvente pentru proiectarea stabilităţii, atât în est, cât și în sud

În acest context, miniştrii apărării ai ţărilor membre ale NATO, reuniţi marţi şi miercuri la Bruxelles, şi-au dat acordul pentru desfăşurarea a patru batalioane a câte 800-1.000 de oameni fiecare, pe bază de rotaţie, în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia, cu trei săptămâni înaintea Summitului de la Varşovia din 8-9 iulie, care ar urma să confirme înăsprirea liniei adoptate de NATO faţă de Rusia. 

Citește și: Rusia reacționează la anunțul făcut de NATO, privind detașarea de batalioane în țările baltice

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă