Joia trecută, puțin înainte de ora 14.00, agenția de presă națională ucraineană difuza o știre privind împușcarea lui Oles Buzina (foto), un jurnalist originar din Donețk cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse.
După zece minute, consilierul prezidențial Anton Herașcenko a confirmat pe Facebook moartea lui Buzina, iar nici un sfert de oră mai târziu, la Moscova, Vladimir Putin denunța în sesiunea anuală de întrebări și răspunsuri cu publicul rus, „asasinatele politice“ de la Kiev. Între prima știre despre asasinarea lui Buzina la Kiev și condamnarea publică de către Putin s-au scurs 23 de minute.
Oles Buzina a fost ucis de asasini mascați în trafic, la numai câteve ore după asasinarea, în scara unui bloc, a lui Oleg Kalașnikov, un apropiat al fostului președinte ucrainean, Viktor Ianukovici, și fost deputat al Partidului Regiunilor. Fiu al unui colonel KGB, Buzina era prototipul jurnalismului de tip kompromat practicat pe scară largă în fostul spațiu sovietic. Înainte de îndepărtarea de la putere a lui Ianukovici, a condus publicația Segodnia, finanțată de oligarhul Rinat Ahmetov, principalul susținător financiar al lui Ianukovici și al Partidului Regiunilor.
După fuga lui Ianukovici și ruptura acestuia de Ahmetov, Buzina a continuat să participe la programele de televiziune rusești în care a atacat noul regim. Toate acestea i-au asigurat notorietatea, dar nu l-au făcut deloc popular în rândurile naționaliștilor ucraineni. Dacă a fost suficient pentru ca organizațiile ucrainene să-l asasineze este neclar, dar ceea ce este clar este că nu mai puțin de 9 foști colaboratori ai lui Ianukovici au murit în condiții misterioase în ultimele luni iar în cazul mai multora dintre ei, autoritățile de la Kiev s-au grăbit să le declare sinucideri și să închidă cazul.
Buzina și Kalașnikov au fost însă în mod clar asasinați și cel care a profitat cel mai mult de acestea a fost Vladimir Putin, care în timpul acestui ritual bizar al conversației televizate cu poporul a avut grijă să pună la îndoială angajamentele și valorile democratice ale guvernului de la Kiev. Putin a declarat amenințător că „Acesta nu este primul asasinat politic pe care îl vedem. Am avut o întreagă serie de astfel de asasinate în Ucraina”. Ironia afirmațiilor președintelui rus, al cărui regim a fost caracterizat de asasinarea jurnaliștilor și politicienilor de opoziție – ultima fiind cea a lui Boris Nemțov – nu a scăpat celor de la Kiev, dintre care unii nu s-au ferit să acuze direct FSB-ul (fostul KGB) că este autorul acestor asasinate cu scopul de a decredibiliza și destabiliza Ucraina și de a semăna frica în rândurile populației ucrainene. Este vorba, în primul rând de populația rusofonă.
Nimeni nu poate demonstra aceste acuzații, respinse drept „blasfemie” de un oficial rus, dar până și președintele Petro Poroșenko a avertizat că aceste asasinate fac jocul Rusiei. Tot în interesul Moscovei sunt și „dezvăluirea” unui e-mail de amenințare de către principalul partid de opoziție pro-rus în care asasinatele sunt revendicate de o organizație ultranaționalistă ucraineană necunoscută, dar care poartă același nume cu o grupare care a colaborat cu Germania în timpul celui de-al doilea război mondial, precum și știrea difuzată că agenția de propagandă a Rusiei, Sputnik, că asasinarea lui Buzina ar fi a treia a unui jurnalist într-o săptămână.
Ceilalți doi nu au fost confirmați ca asasinați de autorități, dar moartea lor, împreună cu „coincidența” de nume a organizației revendicatoare este suficientă pentru propaganda de la Kremlin pentru a crea impresia că în Ucraina „fasciștii” terorizează populația care simpatizează cu Moscova și a justifica în acest fel escaladarea conflictului și continuarea agresiunii. Este o continuare a războiului hibrid cu mijloacele asasinatului și a bombelor plasate în orașe cu populație rusă însemnată precum Harkov sau Odessa.
Acestea au făcut puține victime, dar sunt suficiente pentru a menține o atmosferă de teroare și incertitudine permanentă, iar Putin nu este străin de manipularea prin atacuri teroriste a populației. În septembrie 1999, trei bombe plasate în blocuri de locuințe din trei orașe rusești s-au soldat cu 290 de morți. În al patrulea oraș, Riazan, poliția locală a arestat trei agenți FSB în timp ce plasau bombele, pe care i-a eliberat însă în scurt timp sub pretextul că a fost un exercițiu de simulare și deci o neînțelegere. În scurt timp, puțin cunoscutul prim-ministru Vladimir Putin avea să ordone bombardarea Ceceniei și, pe 25 decembrie, președintele Boris Elțin se retrăgea lăsându-l pe Putin la conducerea țării.
