15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialReacția diplomației UE, după ce Igor Dodon a spus că vrea să...

Reacția diplomației UE, după ce Igor Dodon a spus că vrea să renunțe la Acordul de Asociere

Acordul de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova acționează în interesul cetățenilor moldoveni, a declarat, miercuri, purtătoarea de cuvânt a șefei diplomației europene. Totodată, Maja Kocijancic a mai precizat că autoritățile europene așteaptă „cu nerăbdare” vizita președintelui moldovean Igor Dodon la Bruxelles, potrivit Agerpres.

„Acordul de Asociere, inclusiv partea lui comercială, este baza principală a relațiilor UE cu Republica Moldova și oferă un cadru legal puternic legăturilor noastre politice și comerciale. Cum se știe, el a intrat în vigoare și este implementat cu rezultate pozitive pentru ambele părți, iar profunzimea relațiilor UE cu Moldova este demonstrată de asemenea de alte înțelegeri-cadru importante, de pildă cele referitoare la mobilitatea cetățenilor (Republicii Moldova pe teritoriul UE). Contactele noastre cu autoritățile moldovene sunt dedicate continuării implementării cu succes a acestui Acord, spre binele cetățenilor moldoveni. Aceasta este tot ce pot spune în acest stadiu. Desigur, așteptăm cu nerăbdare vizita președintelui (Igor) Dodon la Bruxelles în viitorul apropiat”, a declarat Maja Kocijancic.

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat marți, la Moscova, după întrevederea cu omologul rus Vladimir Putin, că Acordul de Asociere dintre Republica Moldova și UE ar putea fi anulat după următoarele alegeri parlamentare din republică.

„M-am mai exprimat și cu alte ocazii împotriva semnării acestui acord. Consider că el nu a adus nimic Moldovei. Și nu exclud ca, după următoarele alegeri parlamentare, Partidul Socialist să obțină majoritatea parlamentară și să anuleze acest acord”, a spus Dodon în timpul unei conferințe de presă susținute alături de Putin.

Cele mai citite

Beat la volan, cu 218 km pe oră în localitate

Un șofer în vârstă de 41 de ani din Craiova a fost prins de polițiști conducând băut la volan și cu o viteză de...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă