Întreaga Europă așteaptă rezultatul referendumului istoric din 23 iunie, prin care britanicii vor decide dacă mai vor să rămână în blocul comunitar, însă, oricare ar fi rezultatul, efectele acestuia se vor face simţite mai mulţi ani de acum înainte, scrie agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Ce spune presa străină
Ţările Uniunii Europene privesc posibilitatea unei ieşiri a Marii Britanii din blocul comunitar cu incredulitate, neastâmpăr şi angoasă, dar sunt totodată pregătite să riposteze, scrie cotidianul american The New York Times într-un comentariu difuzat duminică, citat de Agerpres.
“Înăuntru înseamnă înăuntru, afară înseamnă afară. Sper şi cred că britanicii vor decide în cele din urmă să nu iasă din UE. Retragerea Marii Britanii ar fi o pierdere grea pentru Europa”, a declarat influentul ministru de finanţe al Germaniei, Wolfgang Schäuble, pentru Der Spiegel.
Este de aşteptat ca Uniunea Europeană să dorească să discute despre un viitor acord comercial abia după ce Marea Britanie şi restul celor 27 de naţiuni comunitare vor fi luat o decizie cu privire la termenii Brexitului. Acest proces presupune soluţionarea unor chestiuni legale şi financiare complexe şi rezolvarea unui şir lung de probleme care ar urma să afecteze viaţa oamenilor de rând – ce se întâmplă cu pensiile şi cu asigurările de sănătate, dar şi cu statutul de imigrant al cetăţenilor europeni care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie şi cu statutul cetăţenilor britanici în cadrul UE.
Factorii de decizie europeni doresc să negocieze noi acorduri comerciale şi pentru servicii financiare cu Marea Britanie abia când această ţară nu va mai avea calitate de stat membru. Ei nu vor să permită Londrei să se folosească de statutul cetăţenilor europeni în Marea Britanie şi de drepturile acestora ca de o monedă de schimb în negocierile comerciale, care ar putea dura mult mai mult decât limita de doi ani stabilită prin tratat.
Chiar şi atunci, Bruxellesul va oferi Marii Britanii mai degrabă unul dintre cele trei “modele” în vigoare – acordurile UE cu Norvegia, Canada şi Organizaţia Mondială a Comerţului – decât să se ofere să negocieze un acord cu totul nou, a declarat Charles Grant, directorul Centrului pentru Reformă Europeană, institut de cercetare cu sediul la Londra.
Este aproape sigur că Franţa, Belgia şi, probabil, Germania, vor respinge orice propunere britanică de a rămâne în piaţa unică europeană – doar pentru sau în special pentru serviciile financiare – în lipsa unui acord al Londrei că va continua să permită cetăţenilor europeni să trăiască şi să muncească în Marea Britanie, susţin analişti şi oficiali. În orice caz, un astfel de acord, aşa-numitul model Norvegia, nu este deloc pe placul susţinătorilor Brexitului, care doresc controlarea imigraţiei.
—–
Cele două scenarii posibile, rămânerea în blocul comunitar în condiţiile speciale obţinute de premierul David Cameron la negocierile din februarie sau ieşirea din familia europeană, ridică în practică o multitudine de întrebări la care statele membre vor trebui să răspundă treptat.
”Nu se va întâmpla dintr-o dată”, atrag atenţia surse comunitare, ce compară scenariul unui Brexit (ieşirea Marii Britanii din UE) cu procesul simetric al aderării la UE, în care există perioade de tranziţie şi care durează ani la rând.
Sunt multe lucruri ce trebuie clarificate, precum viitorul cetăţenilor britanici angajaţi în instituţiile comunitare, rolul Marii Britanii în luarea deciziilor în perioada negocierii ‘divorţului’, stabilirea “efectelor legale” ale referendumului, măsurile pentru evitarea unui posibil efect de domino al Brexitului în UE şi a unei imagini de dezmembrare pe scena internaţională.
Imediat după referendum, premierul britanic David Cameron va trebui să-şi informeze partenerii europeni despre rezultatul votului şi, în cazul în care britanicii au decis ca ţara lor să părăsească UE, şeful executivului de la Londra va trebui să spună dacă activează articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, ce reglementează retragerea unui stat membru. Conform acestui articol, tratatele europene nu se mai aplică respectivului stat odată cu intrarea în vigoare a acordului de retragere sau, în lipsa acestuia, în termen de doi ani de la notificare, termen care poate fi prelungit prin votul unanim al statelor membre.
Dacă rezultatul referendumului va fi favorabil rămânerii în blocul comunitar, atunci va trebui implementat acordul pe care premierul Cameron şi ceilalţi lideri europeni l-au încheiat în luna februarie şi care a oferit Londrei numeroase concesii, în special dreptul de a limita ajutoarele sociale pentru imigranţi şi exceptarea Marii Britanii de la participarea la o ‘Uniune tot mai strânsă’. Dar şi acest proces va dura cel puţin un an, avertizează de asemenea sursele comunitare.
În câteva zile, conservatorul populist Boris Johnson ar putea avansa pe drumul său către funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, iar mişcarea de stânga radicală Podemos ar putea fi foarte aproape de a prelua frâiele puterii în Spania şi, deşi niciunul dintre aceste scenarii nu este un lucru cert, faptul că ambele sunt plauzibile evidenţiază starea actuală a Uniunii Europene – comentează luni politico.eu.
Indiferent care vor fi rezultatele referendumului din Marea Britanie privind apartenenţa la UE şi ale alegerilor parlamentare din Spania de la 26 iunie, guvernele şi instituţiile europene vor trebui să se confrunte cu aceeaşi realitate crudă: criticile dure la adresa Uniunii Europene sunt ceea ce au în comun diversele mişcări populiste şi antisistem, fie ele de stânga sau de dreapta.
Spania şi Marea Britanie nu sunt singurele ţări unde politica tradiţională pare să se fi întors cu susul în jos. Adăugaţi la asta prestaţia solidă a candidaţilor Mişcării 5 Stele din Italia, fondată cu mai puţin de şapte ani în urmă de comediantul Beppe Grillo, sondajele de opinie care îl plasează pe actualul şef al statului francez François Hollande pe poziţia a patra în perspectiva alegerilor prezidenţiale din Franţa de anul viitor şi mişcarea ‘Alternativa pentru Germania’ care a zdruncinat politica germană şi a făcut ca sprijinul pentru coaliţia guvernamentală de la Berlin să coboare sub 50% pentru prima dată în perioada postbelică, menţionează sursa citată.
Dacă alegătorii britanici decid ca ţara lor să iasă din Uniunea Europeană, Boris Johnson, fost primar al Londrei şi susţinător fervent al campaniei pro-Brexit, ar deveni în viitorul apropiat un contracandidat credibil pentru actualul premier David Cameron la şefia Partidului Conservator. O victorie pentru susţinătorii Brexitului ar pune sub semnul întrebării, de asemenea, viitorul Regatului Unit, alimentând demersurile pentru independenţa Scoţiei – şi posibil şi ale Ţării Galilor – la mai puţin de două decenii după instaurarea păcii în Irlanda de Nord.
Formaţiunea spaniolă Podemos şi-ar putea consolida poziţia sa de al doilea cel mai popular partid pentru a forma guvernul sau a participa la o coaliţie guvernamentală, după ce i-a umilit pe socialişti (PSOE), care au condus Spania timp de 23 din cei 42 de de ani de la reinstaurarea democraţiei după moartea dictatorului Franco. Podemos susţine şi cererile Cataloniei de organizare a unui referendum privind independenţa, ceea ce ar putea duce la o secesiune de Spania, scrie sursa citată.
Până acum, nici guvernele din Europa, nici instituţiile Uniunii Europene nu par să aibă planuri de acţiune pentru scenarii care păreau greu de imaginat acum şase luni.
Parisul şi Berlinul pregătesc o scurtă declaraţie comună pentru eventualitatea unui Brexit, dar mesajul va fi mai mult politic decât practic, potrivit unui consilier francez. Cu numai câteva luni în urmă, ambele guverne încă vorbeau despre o ‘iniţiativă’ pentru a arăta că încă se gândesc la un fel de reformă a UE. Nu mai este cazul în prezent – continuă politico.eu.
”Ar fi important să existe ceva care să arate ca o abordare comună, dar ele (Franţa şi Germania) nu au un plan detaliat de a trata ceva care va fi atât de complex, cu atât de multe aspecte impredictibile”, explică Bruno Tertrais, expert în cadrul Fundaţiei pentru Studii Strategice din Paris.
Nevoia de consultare a alegătorilor este şi unul dintre motivele pentru care majoritatea guvernelor au renunţat la ideea că Uniunea Europeană ar trebui să fie guvernată de un nou tratat în viitorul apropiat.
Dat fiind actualul sentiment de euroscepticism sau ‘euro-alergie’ – ca să împrumutăm o expresie folosită de fostul ministru de externe francez – este improbabil ca vreun guvern să aleagă acest moment pentru a cere şi mai multă integrare europeană. De această dată, ”mai multă Europă” nu mai apare ca fiind răspunsul la numeroasele probleme ale UE, aşa cum era cazul în trecut.
”Cred că întreaga idee de federalism european tocmai a murit şi acum a venit timpul ca guvernele şi instituţiile UE, care au fost atât de îndepărtate de alegători, să se oprească, să gândească şi să reflecteze: ce a mers prost în acest proiect?’, afirmă Charles Grant, directorul think-tank-ului Centrul pentru Reformă Europeană, cu sediul la Londra.
Dincolo de consecinţele pentru politica internă din Marea Britanie, preocuparea imediată a altor guverne europene va fi aceea de a evita posibila contagiune şi de a face faţă prăbuşirii pieţelor financiare care ar putea urma unui Brexit.
Parte a riscului de contagiune este însăşi ideea de referendum. Votul britanic le-a dat idei politicienilor din UE care sunt disperaţi să le arate alegătorilor că vor avea un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei.
De când alegătorii au început să fie consultaţi direct legat de proiectul unei Constituţii a UE, cu mai mult de un deceniu în urmă, rezultatul nu a fost aproape niciodată bun pentru proiectul european – Constituţia (UE) a fost respinsă chiar de francezi în 2005, adaugă politico.eu
