8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRepublica Moldova: Partidul prorus Patria, exclus din alegerile parlamentare

Republica Moldova: Partidul prorus Patria, exclus din alegerile parlamentare

Autorităţile electorale din Republica Moldova au exclus un partid prorus din alegerile parlamentare, relatează Mediafax.

Comisia Electorală centrală (CEC) a anunţat că a decis pe 26 noiembrie să retragă Partidul Patria din procesul electoral pentru că a primit susţinere financiară dintr-o ţară străină. Formaţiunea este condusă de către Renato Usatîi, un om de afaceri rus de origine moldoveană, scrie postul Radio Free Europe/Radio Liberty (RFE/EL) în pagina electronică.

Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt convocate duminică.

Republica Moldova, o fostă republică sovietică vecină cu România şi Ucraina – în estul căreia forţe guvernamentale luptă împotriva unei rebeliuni proruse din aprilie -, este curtată atât de Uniunea Europeană (UE), cât şi de Rusia.

Chişinăul a semnat un acordul de asociere şi liber-schimb cu Bruxelles-ul în iunie, consolidându-şi relaţiile cu Uniunea. Acordul a fost ratificat de Parlamentul European pe 13 noiembrie.

Rusia a fost iritată de asemenea acorduri între foste republici sovietici şi UE, afirmând că ele ar putea să-i afecteze interesele economice.

Partidul Comuniştilor din Republic Moldova (PCRM) se menţinea pe primul loc cu o săptămână înaintea alegerilor legislative din 30 noiembrie, potrivit unui sondaj IMAS publicat sâmbătă, care arăta totodată că, în ceea ce priveşte politica externă, cetăţenii moldoveni sunt indecişi între Rusia şi UE.

Cinci formaţiuni politice ar putea intra în Parlament în urma alegerilor legislative din 30 noiembrie, potrivit sondajului realizat la comanda agenţiei IPN. PCRM ar obţine 19,6 la sută, fiind urmat de PLDM (liberal-democraţi) 17,2 la sută, PDM (democraţi) cu 14,2 la sută, Partidul Patria cu 8,7 la sută şi Partidul Liberal, cu 8,5 la sută. PSRM (Partidul Socialist din R.Moldova) se apropie de pragul electoral cu 5,3 la sută, în timp ce numărul indecişilor a scăzut uşor la 9,6 la sută.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă