10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRepublica Moldova va avea un Birou NATO la Chișinău, deși președintele Dodon...

Republica Moldova va avea un Birou NATO la Chișinău, deși președintele Dodon se opune

Republica Moldova va avea, din luna aprilie, un Birou NATO la Chișinău, a anunțat, miercuri, ministrul adjunct de Externe, Lilian Darie, într-o ședință de guvern, potrivit Radio Chișinău.

Potrivit sursei citate, Oficiul de legatură NATO la Chișinău va fi condus de actualul șef-adjunct al Oficiului de legătura NATO din Georgia, Kristina Baleisyte. Lilian Darie a mai precizat că, în prezent, este în curs de desfășurare procedura de acreditare a Biroului de informare NATO și se caută un sediu.

Acordul privind deschiderea Oficiului de legătura NATO la Chișinău a fost semnat de premierul Pavel Filip și secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, la 29 noiembrie la Bruxelles. În decembrie trecut, acest acord a fost ratificat de parlament și promulgat de fostul președinte Nicolae Timofti.

În cadrul vizitei de la începutul acestei săptămâni la Bruxelles, președintele moldovean Igor Dodon a calificat drept „inoportună" deschiderea Biroului NATO la Chișinău.

"Considerăm că în această etapă, acest pas va duce la crearea unor impedimente în procesul de negocieri pe problema transnistreană. Am venit cu solicitarea să nu ne grăbim cu deschiderea oficiului. Dacă va fi luată o astfel de decizie, pentru că acordurile au fost deja promulgate, eu nu exclud că pe viitor vom reveni asupra acestui subiect', a declarat Dodon în conferința de presă comună cu secretarul adjunct al Alianței, Rosei Gottemoeller.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă