22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialRetragerea trupelor ruse din apropierea frontierei ucrainene, în 20 de zile

Retragerea trupelor ruse din apropierea frontierei ucrainene, în 20 de zile

Trupele ruse desfășurate în apropierea frontierei Ucrainei vor reveni în cazărmi în următoarele douăzeci de zile, potrivit ordinului dat de președintele rus Vladimir Putin, a anunțat vineri șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, informează Agerpres.

"Trupele sunt desfășurate la bordul unor trenuri și avioane de transport. Aceasta va dura aproximativ 20 de zile", a declarat generalul Gherasimov, citat de agenția de presă RIA Novosti, preluată de AFP.

Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, generalul Gherasimov a exclus posibilitatea ca retragerea să fie finalizată până la 1 iunie.

Luni, președintele Putin a ordonat trupelor ruse masate de la sfârșitul lunii martie la frontieră să se întoarcă în cazărmi. Forțele ruse, desfășurate în regiunile de vest și de sud ale Rusiei, au început să se întoarcă la bazele lor imediat după ce a fost dat ordinul, luni 19 mai, a asigurat generalul.

Joi, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat că mișcările de trupe ruse observate în apropierea frontierei "ar putea sugera că o parte dintre aceste forțe se pregătesc de retragere".

General Gherasimov a declarat că forțele ruse, desfășurate în cadrul unor manevre militare, nu reprezintă o amenințare pentru Ucraina. "Tema unei amenințări ruse a fost recent folosită de mass-media ucrainene doar pentru a speria publicul", a spus el.

"Acestea sunt exerciții planificate pe care le organizăm în fiecare an", a adăugat el.

Rusia a asigurat că soldații, în număr de 40.000 potrivit NATO, sunt desfășurați în cadrul unor exerciții militare de rutină, dar prezența lor a alimentat temerile în Ucraina și țările occidentale legate de o intervenție militară rusă în estul Ucrainei pentru sprijinirea separatiștilor proruși.

Potrivit generalului Gherasimov, "absența de concentrări destabilizatoare de militari ruși în apropierea frontierei ucrainene a fost confirmată de mai mult de zece echipe de inspectori din țări NATO și Ucraina pe care le-am acceptat pe teritoriul nostru".

Ministerul rus al Apărării a anunțat joi că a trimis în zonă cu o zi înainte patru convoaie feroviare de vehicule blindate și armamente, precum și 15 avioane ce transportă soldați.

Cele mai citite

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...

Rafila: Evoluţia artistului Florin Piersic este una favorabilă

Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit agerpres.ro. "Am şi eu...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă