12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialReuniune a grupului țărilor puternic industrializate, în Japonia. Donald Tusk face apel...

Reuniune a grupului țărilor puternic industrializate, în Japonia. Donald Tusk face apel la rezolvarea crizei imigranților

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat, în contextul summitului G7, că Uniunea Europeană are nevoie de ajutor în fața valurilor de migranți care vin din Orientul Mijlociu și din Africa. Astfel, el a făcut apel la solidaritate, în fața acestei „crize globale”, potrivit AFP, citat de Agerpres.

În 2015, circa 1,3 milioane de migranţi, dintre care mulţi din ţările afectate de conflicte precum Siria şi Irak, au cerut azil în Uniunea Europeană, din care peste o treime în Germania. Deocamdată în acest an, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), aproximativ 190.000 de migranţi şi refugiaţi au sosit în Europa pe mare în Italia, Grecia, Cipru şi Spania. 

În luna septembrie, ţările UE au implementat un program care are ca scop redistribuirea în cele 28 de ţări a unui prim grup de 140.000 de persoane din taberele pentru adăpostirea migranţilor din interiorul şi din afara UE. 

„Lumea se confruntă cu cel mai mare număr de refugiaţi, solicitanţi de azil şi persoane strămutate după cel de-al Doilea Război Mondial”, a declarat fostul prim-ministru polonez. 

Totodată, el a susținut că toți cei care critică Europa ar trebui, mai degrabă, să se gândească „la cum să-și sporească ajutorul, întrucât ceea ce a furnizat Europa este deja masiv”. 

Tusk, care participă la G7 împreună cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a explicat că va cere liderilor acestui grup să se angajeze pentru o soluţie globală. 

„Noi cerem sprijinul G7, în special ca acesta să se angajeze să-şi mărească ajutorul global pentru a satisface necesităţile imediate ale refugiaţilor şi pe termen lung şi ale ţărilor care le acordă adăpost”, a spus el. ”Comunitatea internaţională trebuie să recunoască faptul că Turcia, Liban şi Iordania vin în ajutor refugiaţilor, furnizându-le în realitate o (asistenţă) globală”, a insistat Tusk. 

G7 ar trebui să încurajeze instituţiile financiare internaţionale şi alţi donatori să-şi sporească ajutorul: „În această privinţă, fondul european pentru Siria, Africa şi Turcia, precum şi activitatea Băncii Europene de Investiţii sunt un model pentru noi toţi”, a adăugat Donald Tusk, precizând că G7 trebuie să încurajeze aplicarea programelor de reinstalare şi a altor forme de migraţie legală pe plan mondial. 

Şefi de stat şi de guvern din SUA, Franţa, Marea Britanie, Italia, Germania, Canada şi Japonia se reunesc joi şi vineri la Ise-Shima (Japonia) pentru un summit consacrat creşterii economice.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă