Bătălia pentru viitorul Orientului Mijlociu a început în Yemen? Arabia Saudită şi ţările aliate au lansat joia trecută o intervenţie militară surpriză în Yemen cu scopul contracarării avansării rebelilor huthi şiiţi, susţinuţi de Iran şi care ameninţă puterea preşedintelui yemenit Abd Mansur Hadi.
Reunite în summitul lor anual în Egipt, ţările arabe au salutat operaţiunea militară numită „Furtuna decisivă“ şi au cerut crearea unei forţe unite pentru combaterea „grupurilor teroriste“, considerând drept un test operaţiunea militară comună, în curs în Yemen.
Avioanele coaliţiei arabe condusă de Arabia Saudită au bombardat intens sâmbătă poziţiile rebelilor în Sanaa, a treia zi a operaţiunii militare „Furtună decisivă”, la care participă zece ţări. Marina saudită a evacuat din Aden, capitala economică a Yemenului, zeci de diplomaţi. Regatul saudit, care are o lungă frontieră cu Yemenul (1.800 km), comandă intervenţia arabă care vizează stoparea ofensivei rebelilor şiiţi huthi, legaţi de Iran şi împiedicarea lor de a prelua puterea în această ţară săracă din Peninsula Arabică, subminată de ani de instabilitate. Din septembrie 2014, huthi au cucerit vaste regiuni, între care capitala Sanaa şi îl vizează pe preşedintele Abd Mansur Hadi, care a reuşit să părăsească Adenul, unde se refugiase în februarie pentru a merge în Egipt şi să participe la summitul Ligii Arabe de la Sharm El-Sheikh.
Raidurile contra poziţiilor rebele au fost cele mai intense în noaptea de sâmbătă spre duminică şi un angajat străin la o organizaţie umanitară relata că „a fost o noapte intensă în bombardamente” şi „au vibrat geamurile”. „Persoanele care doreau să plece nu au găsit avioane pentru a părăsi Yemenul”. La Aden, situaţia este din ce în ce mai haotică, cu confruntări între grupuri rebele şi membri ai „comitetelor populare” anti-huthi în diverse cartiere. Potrivit martorilor, oameni înarmaţi fac regulile în oraş, interzic circulaţia blocând străzile cu blocuri de piatră şi trunchiuri de copaci.
Anunţând intervenţia militară, Arabia Saudită a afirmat că doreşte să contracareze „agresiunea” Iranului, acuzat că susţine rebelii huthi şi vrea să „domine” regiunea. Cu ajutorul fostului preşedinte yemenit Ali Abdallah Saleh, care dispune de puternice relaţii în armată, huthi au părăsit fieful lor din nordul ţării mergând spre centrul şi estul Yemenului înainte de a progresa spre sud, ocupând mai multe baze militare şi regiuni. La operaţiunea arabă participă ţările din Golf, Egipt, Iordania, Sudan şi Maroc.
Atacurile aeriene asupra Yemenului sunt o lovitură istorică şi potenţial mortală în Orientul Mijlociu. Adevărata „istorie” este însă mai importantă. Aproape jumătate din armata saudită este de origine tribală yemenită, iar revoluţia în Yemen este o lovitură de pumnal în măruntaieşle familiei regale saudite. Nimic uimitor că regele saudit Salman doreşte să se termine criza.
Riadul are la nord şiiţii musulmani ai Gardienilor Revoluţiei iranieni care ajută guvernul irakian dominat de şiiţi în lupta loc contra jihadiştilor sunniţi ai Statului Islamic. La nord-vest, Gardienii Revoluţiei iranieni ajutând guvernul alauit (şiit) al preşedintelui sirian Bashar al-Assad contra SI şi al-Nusra şi a „armatei siriene libere”. Hezbollahul şiit din Liban se bate alături de armata lui Assad. Arabia Saudită afirmă că iranienii sunt şi în Yemen, prin huthi.
Coaliţie sunnită
Fără precedent în istoria arabă modernă, o coaliţie sunnită de zece naţiuni – inclusiv Pakistanul non-arab, a atacat o altă naţiune arabă. Sunniţii şi şiiţi din Orientul Mijlociu sunt acum în război unii contra celorlalţi în Irak, în Siria şi în Yemen. Deja, bătălia pentru Yemen divizează alte state arabe. În Liban, fostul premier sunnit Saad Hariri a salutat decizia „curajoasă şi înţeleaptă” a regelui Salman de a ataca, în timp ce Hezbollahul şiit a numit asaltul Arabiei Saudite o „aventură necalculată”.
Americanii sunt în dilemă. Nu pot oferi saudiţilor asistenţă militară directă – negocierile lor nucleare cu Iranul sunt mult mai importante – şi susţinerea verbală pentru regele Salman este menită să liniştească aliaţii lor sunniţi şi să evite un antagonism cu iranienii. Dar cu cât se apropie un acord între SUA şi Iran, cu atât mai mulţi parteneri din lumea arabă îşi vor avansa cărţile. Ceea ce a provocat saudiţii în aventura lor extraordinară în Yemen nu a fost apropierea huthi de Aden, ci apropierea acordului americano-iranian la Lausanne.
Vizibil, Arabia Saudită a spus „destul!” Destul să vadă Iranul câştigând teren fără încetare în Siria şi să preia puţin câte puţin controlul forţelor loialiste care înfruntă rebelii sunniţi. Destul să vadă Teheranul conducând războiul în Irak contra Statului Islamic şi pe generalul Qassam Suleimani impunându-se ca erou al bătăliei pentru Tikrit. Destul să vadă acelaşi inamic susţinând opoziţia şiită în Bahrein. Dar, în acelaşi timp în care percepe o încercuire iraniană, regatul vede Statele Unite apropiindu-se de regimul iranian, în favoarea probabilului acord nuclear în detrimentul alianţei vechi de circa 70 de ani între Riad şi Washington.
Escaladă verbală Turcia-Iran
Ministrul iranian de Externe l-a acuzat pe preşedintele turc, Recep Tayyp Erdogan, că seamănă instabilitate în Orientul Mijlociu, Mohammed Javad Zarif reacţionând la acuzele acestuia contra Teheranului că încearcă să domine regiunea. Erdogan şi-a exprimat susţinerea faţă de ofensiva saudită în Yemen contra şiiţilor huthi, lăsând de înţeles că relaţiile rebelilor cu Iranul dovedesc ambiţiile hegemonice iraniene.
O forţă arabă comună?
De câteva săptămâni, la unison organizaţia pan-arabă a programat subiectul unei forţe militare comune în fruntea agendei summitului Ligii Arabe din Egipt de sâmbătă şi duminică. Preşedintele egiptean, Abdel Fatah al-Sissi, a cerut cu insistenţă această forţă pentru a lupta în special contra Statului Islamic care şi-a înmulţit atrocităţile în Irak şi în Siria şi câştigă teren în Libia şi în Egipt. Însă mai mult decât grupul extremist, este temerea de a vedea marele rival iranian şiit extinzându-şi influenţa prin susţinerea rebelilor yemeniţi, ceea ce a obligat ţările arabe să-şi depăşească disensiunile.
Nu este pentru prima oară în ultimii ani că arabii îşi demonstrează voinţa de a acţiona militar pentru a-şi apăra interesele dincolo de supervizarea străină. Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au trimis trupe în Bahrein în 2011 şi Emiratele şi Egiptul au bombardat recent poziţiile rebelilor islamişti în Libia. Ideea unei forţe militare comune nu este nouă, Liga Arabă fiind echipată cu un Pact de securitate puţin după crearea sa în 1945. În acest document au fost prezente elementele unui sistem colectiv de apărare, dar interesele contradictorii ale celor 20 de membri au tergiversat totul timp de 15 ani. Instabilitatea din Libia şi Statul Islamic constituie acum o ameninţare existenţială. La summitul de la Sharm El-Sheikh, preşedintele egiptean a proclamat necesitatea unei forţe regionale „pentru a face faţă ameninţărilor fără precedent pentru identitatea arabă”.
