10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRobbie Williams înregistrează un nou album cu Take That

Robbie Williams înregistrează un nou album cu Take That

Cântăreţul Robbie Williams înregistrează cu Take That un nou album, care urmează să fie lansat în 2017, când formaţia împlineşte 25 de ani de la debutul discografic, informeaza contactmusic.com, care citeaza surse apropiate grupului britanic.

Se pare că artistul britanic lucrează la câteva piese noi, iar aceasta va fi prima colaborare a sa cu foştii colegi de trupa, în ultimii şase ani.

Cântecele compuse de Robbie Williams vor fi incluse pe un album "Greatest Hits", care va fi lansat anul viitor, pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la debutul discografic al Take That.

"Lui Robbie îi place foarte mult să facă parte din procesul creativ şi are foarte multe de oferit. A influenţat cu un sound electro ultimul album la care a lucrat cu trupa. Este schimbat şi ia lucrurile mult mai în serios", a declarat pentru The Sun o sursă apropiată starului.

In plus, presa americana susţine că Robbie Williams se va alătura grupului Take That pentru un turneu aniversar, în cadrul căruia va interpreta live, pentru prima dată, piese noi.

În luna februarie a acestui an, Gary Barlow a confirmat faptul că trupa va porni într-un turneu mondial în 2017. "Scopul nostru pentru acest an este să scoatem un nou album Take That, apoi să facem un turneu. Va fi ceva enorm", a declarat Gary Barlow.

Grupul Take That lucreaza şi la un single care va face parte de pe coloana sonoră a filmului "Kingsman: The Golden Circle", regizat de Matthew Vaughn, care va fi lansat pe ecrane în luna iunie.

Grupul Take That a fost înfiinţat, la începutul anilor 1990, în Manchester (Anglia). Din componenţa sa făceau parte Gary Barlow, Howard Donald, Mark Owen, Jason Orange şi Robbie Williams. În 1995, Robbie Williams a anunţat că părăseşte trupa, iar un an mai târziu grupul s-a dizolvat, pentru a se reuni în 2006, fără Williams. Cu şapte albume de studio, Take That a fost unul dintre cele mai de succes grupuri muzicale din Marea Britanie, din anii '90, fiind premiat, între altele, cu opt Brit Awards.

Robbie Williams, născut pe 13 februarie 1974, şi-a început cariera solo în 1996, cu un cover după piesa "Freedom" a lui George Michael. Din 1997, a lansat zece albume de studio, cel mai recent datând din 2013, "Swings Both Ways". În 2015, Robbie Williams a concertat şi la Bucureşti, în cadrul turneului "Let Me Entertain You".

Cele mai citite
00:01:26

Trump se confruntă cu o audiere pentru sfidarea curții din cauza comentariilor despre martori

Donald Trump se confruntă marți cu o audiere pentru sfidarea curții în cadrul procesului său penal istoric, procurorii din New York insistând că fostul...

Iohannis spune că nu s-a gândit la reintroducerea serviciului militar obligatoriu și nici n-o va cere

Președintele Klaus Iohannis a declarat că nu și-a pus problema de reintroducere a serviciului militar obligatoriu în România și a precizat că nici nu...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă