18 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia a cerut și a obținut titlul de observator la Alianța Pacificului

România a cerut și a obținut titlul de observator la Alianța Pacificului

Consiliul de Miniştri al Alianţei Pacificului a aprobat prin consens recent cererea României de dobândire a statutului de observator la această organizaţie, informează, luni, Ministerul Afacerilor Externe. 

Solicitarea României a fost transmisă Republicii Peru, care deţine preşedinţia Alianţei Pacificului şi aprobată prin consens de către cei patru membri ai organizaţiei. 

"România şi-a depus candidatura pentru statutul de observator în cursul acestui an, în vederea realizării unei conectări consolidate la actualele realităţi politice şi economice din America Latină, de importanţă atât din perspectiva relaţiilor bilaterale, cât şi a agendei UE pentru spaţiul latino-american. Noul statut promovează o dimensiune mai amplă a relaţiilor economice şi comerciale dintre România şi ţările membre ale Alianţei Pacificului, în domenii de interes comun şi oferă noi oportunităţi de cooperare în materie de comerţ, energie, schimbări climatice, gestionarea dezastrelor naturale şi cooperarea academică", precizează MAE. 

Potrivit sursei citate, Alianţa Pacificului este un mecanism de integrare economică şi comercială între Chile, Columbia, Peru şi Mexic, care a fost creat în anul 2011, devenind funcţional începând din anul 2012.

"Până în prezent, alături de cei patru membri fondatori şi două state candidate la calitatea de membru (Costa Rica şi Panama), deţin statutul de observator la Alianţa Pacificului un număr de 49 de state de pe toate continentele, între care 21 de state membre ale Uniunii Europene. De altfel, UE are relaţii speciale cu toate statele fondatoare ale Alianţei (parteneriat strategic cu Mexic, acord de asociere cu Chile, acorduri de liber schimb cu Peru şi Columbia)", se mai arată în comunicatul MAE.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

BEC a respins candidaturile Partidului Diaspora Unită și a independentului Paul Octavian Jurma

Biroul Electoral Central(BEC) a respins, marţi, lista candidaturilor propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul...

Jens Stoltenberg: România are un rol esențial în apărarea flancului estic al NATO

România este esențială pentru apărarea flancului estic al NATO, a spus Jens Stoltenberg, șeful NATO, după discuția avută marți cu președintele Klaus Iohannis, potrivit...

Ciolacu vrea să-i aducă acasă pe românii din Qatar

„ Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România în acest moment. Eu sper din...
Ultima oră
Pe aceeași temă