10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialRomânia dă o mână de ajutor Moldovei pentru extinderea proiectului SMURD

România dă o mână de ajutor Moldovei pentru extinderea proiectului SMURD

Proiectul SMURD din Republica Moldova, va fi extins cu ajutorul României. Subiectul a fost dezbătut zilele trecute de ministrul moldovean al Sănătății, Ruxanda Glavan, și omologul său de la București, Nicolae Bănicioiu, informează Agerpres.

”Ceea ce ne dorim este să fortificăm capacitățile serviciului de asistență medicală urgentă. Am discutat posibilitatea alocării resurselor financiare pentru procurarea a peste 200 de ambulanțe de tip B și C, care sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății”, a declarat ministrul sănătății din Republica Moldova, Ruxanda Glavan.

Ministrul moldovean a precizat că a analizat cu omologul său român oportunitățile pentru dezvoltarea proiectelor care sunt în curs, dar și posibilitatea alocării unor fonduri suplimentare pentru Institutul de Urgență.

”Am discutat despre crearea unei unități de primiri urgențe — un edificiu nou care va fi construit pe teritoriul Institutului. Aceasta urmează să aibă trei etaje, aproape o mie de metri pătrați pentru fiecare etaj, cu bloc operator nou și cu o sală pentru pacienții care se află după intervenții chirurgicale”, a explicat Ruxanda Glavan.

Ministrul sănătății din România, Nicolae Bănicioiu, și-a exprimat dorința de a continua colaborarea cu autoritățile medicale de la Chișinău.

”În ceea ce privește partea de urgență, la acest capitol, România are o experiență destul de bună și recunoscută la nivel european și suntem bucuroși să împărtășim cu dumneavoastră tot ceea ce am reușit în acest domeniu. Cred că împreună putem îmbunătăți foarte mult gestiunea pacientului critic și confortul de tratament pentru cei care au nevoie de asistență medicală de urgență”, a afirmat Nicolae Bănicioiu.

În același timp, ministrul român a semnalat că o problemă mare a pacienților din Republica Moldova care suferă de boli oncologice este lipsa posibilității de radioterapie în țară.

”După ședința comună a guvernelor României și Republicii Moldova (din 22 septembrie de la Neptun, n.red), ne-am întâlnit pentru a pune în aplicare ceea ce s-a stabilit acolo. (…) Încercăm împreună să dezvoltăm toate capabilitățile medicale, să îmbunătățim protocoalele terapeutice și accesul pacienților către tratamente de ultimă generație”, a subliniat Nicolae Bănicioiu.

Ministrul român al Sănătății s-a declarat încrezător că cele două ministere vor putea dezvolta cooperarea pe toate ariile terapeutice pe care le gestionează, inclusiv pe partea de schimb și formare profesională a medicilor.

Cele mai citite

Clotilde Armand s-a înscris pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand și-a depus, joi, candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1, din partea Alianței Dreapta Unită, potrivit jurnalul.ro. „Am un mesaj pentru...

Sorana Cîrstea, în turul trei la Madrid, după o victorie în trei seturi în fața filipinezei Alexandra Eala

Sorana Cîrstea s-a calificat în turul al treilea la Mastersul de la Madrid, după ce a învins-o în trei seturi pe filipineza Alexandra Eala,...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă