O membră marcantă a opoziției siriene, Samira al-Masalmeh, ne-a vizitat în premieră țara, la invitația Universității Creștine „Dimitrie Cantemir“. Samira al-Masalmeh este prima femeie care a ocupat postul de redactor-șef al celui mai mare ziar guvernamental din Siria, Tishreen.
Originară din Daraa, locul unde a izbucnit revoluția siriană, Samira nu a reușit „să continue difuzarea știrilor scrise de regim“, în care se mușamaliza intervenția brutală a forțelor de securitate. Într-un interviu pentru Al Jazeera a spus că demonstrațiile oamenilor sunt spontane, că cerințele lor sunt justificate și că forțele de securitate sunt responsabile pentru violențele izbucnite în Daraa.
A fost concediată imediat. Era în aprilie 2011. Demonstrațiile în Daraa începuseră în martie, pentru a fi eliberați copiii ce scriseseră pe zidul școlii: „Liberate“, „Jos regimul!“. Propaganda regimului deja începuse să transmită intoxicarea cu „teroriștii“. Oricine vorbea împotriva liniei adoptate de regim era în mare pericol. Samira știa ce va urma după concediere și nu voia să experimenteze interogatoriile din închisorile Securității, 17 la număr (câte departamente, atâtea pușcării)! A fugit din țară.
I s-a transmis că orice va spune sau va face împotriva regimului Assad se va răsfrânge asupra soțului, copiilor și asupra întregii familii rămasă în Siria. Este încă metoda preferată a regimului pentru a-și face dizidenții să tacă, pentru a-i face inactivi pe toți cei ce lucrau în afară sau activau în organizații opozante regimului. Samira s-a alăturat Opoziției siriene formate în diaspora și de când s-a anunțat intrarea ei în Coaliție, securiștii lui Assad au recurs la cele mai umilitoare și brutale acțiuni asupra familiei, până ce soțul și copiii au reușit să fugă din țară.
Ușa din dos a europenilor cu obraz subțire
Samira al-Masalmeh este o figură proeminentă a Coaliției Naționale a Forțelor de Opoziție și Revoluționare Siriene. Și totuși, autoritățile române încă nu sunt pregătite să poarte un dialog cu forțele democratice siriene. Dintre toate țările europene, doar România și Cehia încă au ambasadori ai regimului Assad.
Toate celelalte țări europene, ca să-și păstreze obrazul subțire, s-au dezis de regimul criminal. La noi, fostul președinte Traian Băsescu îl trăgea de urechi pe premierul care spunea că regimul Assad și-a pierdut legitimitatea. Și zâmbea atoateștiutor. Ce anume ar fi de știut despre relația dubioasă dintre guvernanții României și regimul criminal Assad? De exemplu că deștepții Europei și de peste ocean și-au făcut o imagine bună expulzând ambasadorii regimului, dar păstrând legătura cu Damascul prin ușa din dos, din România? Că prin „diplomații“ care lucrează cu regimul li se acordă „asistență și protecție consulară“ nu numai cetățenilor români, dar și unor cetățeni din Australia, Canada, Franța și Republica Moldova? Că
l-am adus în țară pe Omar Hayssam, ca să tacă profund în închisoare asupra dubioaselor implicații ale unor personaje importante în cazul răpirii jurnaliștilor români în Irak? Și care este avantajul României de, în continuare, se ferește de contacte cu Opoziția siriană democratică, dar nu și de cele cu regimul criminal?! S-ar putea să fie vorba de o legătură mult mai profundă și foarte benefică doar pentru niște persoane particulare, fără ca România să câștige ceva din acest „sacrificiu“ pentru marile puteri, Est și Vest.
„Ne dorim ca România, prin păstrarea legăturii cu regimul Assad, să fie încă o voce de presiune asupra Damascului de a opri carnagiul“, spune Samira al-Masalmeh.
Un interviu integral cu vicepreședinta Coaliției Opoziției Siriene, într-o ediție viitoare.
