8.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialRuinele orașului biblic Sodoma, descoperite

Ruinele orașului biblic Sodoma, descoperite

Un arheolog american susține că a descoperit ruinele oraşului biblic Sodoma. Steven Collins, profesor de studii biblice la Trinity Southwest University din Albuquerque, consideră că Sodoma şi Gomora au existat în realitate şi afirmă că a descoperit locul în care se afla în Antichitate oraşul Sodoma, informează huffingtonpost.com, preluat de Mediafax.

Din 2005, el şi echipa sa au analizat un sit arheologic din sudul Văii Iordanului, cunoscut sub numele Tall el-Hammam. După ce a încheiat al zecelea sezon de săpături, profesorul american a anunţat că a descoperit “o mină de aur de structuri monumentale antice şi artefacte”, care sugerează că situl era un oraş influent în epoca bronzului timpuriu şi epoca bronzului mijlociu (între 3.500 î.e.n. şi 1540 î.e.n.). Cercetătorii americani au găsit rămăşiţele unui uriaş zid de apărare, fundaţia unui palat şi un sistem complex de portaluri care datează din acea perioadă. În sezonul arheologic 2015, specialiştii au descoperit în acelaşi sit tot mai multe turnuri şi porţi.

După părerea profesorului Collins, toate dovezile par să indice faptul că Tall el-Hammam era probabil cel mai mare oraş aflat la est de “Kikkar” – numele ebraic ai câmpiilor de lângă rîul Iordan. Steven Collins pretinde, de asemenea, că Tall el-Hammam este plasat strategic lângă surse străvechi de apă dulce şi la intersecţia unor rute comerciale.

Destinul tragic al oraşelor biblice Sodoma şi Gomora a stimulat de-a lungul secolelor imaginaţia multor artişti, teologi şi arheologi. Cartea Genezei descrie felul în care Dumnezeu “a turnat pucioasă asupra lor“, pentru a pedepsi cele două oraşe pentru desfrâul din interiorul zidurilor lor şi ucigându-i pe toţi locuitorii lor.

Cele mai citite

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...

De ce nu se creează efectul de campanie electorală?

Campania electorală s-a declanșat neoficial în România. Criza desemnării candidatului comun al coaliției PSD-PNL are efecte profunde. În această perioadă, se fac calibrări de...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă