8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia: Avion împins de pasageri pentru că i-a înghețat trenul de aterizare

Rusia: Avion împins de pasageri pentru că i-a înghețat trenul de aterizare

Pasagerii unei curse aeriene au fost nevoiți să împingă avionul cu care urmau să zboare din cauză că trenul de aterizare al acestuia a înghețat din cauza temperaturilor extrem de scăzute din oraşul Igarka, situat în Siberia.

Conform Parchetului general al Rusiei, întrucât sistemul de frânare al avionului era îngheţat, remorcherul nu a putut tracta avionul până pe pista de decolare, scrie Mediafax.

"Pasagerii aflaţi la bord au coborât din avion şi au început să îl împingă pe pistă", a informat într-un comunicat divizia Parchetului general responsabilă cu transporturile.

Într-o înregistrare video realizată de unul dintre pasageri şi postată pe Internet, se pot vedea aproximativ 20 de bărbaţi, îmbrăcaţi cu haine groase, împingând marţi avionul de tip Tupolev 134 pe pistă. Miercuri se înregistrau minus 40 de grade Celsius la Igarka, mai scrie Mediafax.

Avionul, care aparţine companiei Katekavia şi care transporta în total 81 de persoane, a ajuns la Krasnoiarsk, după aproape trei ore de zbor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă