15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia, principalul adversar al Occidentului

Rusia, principalul adversar al Occidentului

Generalul britanic Sir Alexandre Richard Shirreff, ex-comandant adjunct al NATO, prezice că Rusia va ocupa teritorii din estul Ucrainei şi va invada statele baltice, declanşând războiul.

În cartea sa „2017, război cu Rusia“ publicată săp­tămâna care s-a încheiat, Shirreff arată că evenimentele din Crimeea au distrus reglementările post-Război Rece şi pregătesc terenul pentru un conflict, anul viitor. El prezintă un scenariu în care Rusia, pentru a scăpa de ceea ce crede că este o încercuire a NATO, va ocupa teritorii în estul Ucrainei, va deschide un coridor terestru în Crimeea şi va invada statele baltice. Shirreff a fost vice-comandant suprem al Forţelor aliate în Europa (2011-2014) şi înainte a servi în Irlanda de Nord, în Irak şi în Balcani şi afirmă că scenariul său este copie după experienţa sa din NATO privind conflictele viitoare şi jocurile de război.

La lansarea cărţii la Royal United Service Institute din Londra, generalul a precizat că totul este încă evitabil având în vedere că Alianţa Nord-Atlantică a luat măsurile necesare cu forţe poziţionate în statele baltice. NATO are în vedere alte mişcări la summitul de la Varşovia din iulie.

Spectrul unui război nuclear

Avertismentul generalului britanic privind pericolul pe care îl reprezintă Rusia se regăseşte în prefaţa semnată de amiralul american James Stavridis, fost comandant suprem al Forţelor aliate în Europa, care scrie: „Sub preşedintele Putin, Rusia a trasat o cale periculoasă care, dacă este autorizată să continue, poate conduce inexorabil la o înfruntare cu NATO. Şi asta ar însemna un război care ar putea trece uşor la unul nuclear“.

 Shirreff insistă asupra faptului că menţinerea unei disuasiuni nucleare este esenţială, având în vedere că „utilizarea rusă a armelor nucleare este clar menţionată în strategia militară a Moscovei“ şi descrie Rusia ca adversarul cel mai periculos al Occidentului. De asemenea, arată că tendinţa impusă de Putin nu va putea fi oprită decât dacă Occidentul realizează posibilitatea reală a războiului şi ia măsuri de urgenţă.

„Am alunecat spre un nou Război Rece“

La rândul său, New York Times se referă la acelaşi subiect, cel al tensiunilor actuale dintre SUA şi Rusia, evocând analişti şi politicieni potrivit cărora relaţiile americano-ruse sunt într-o spirală care merge din ce în ce mai jos după anexarea Crimeii de către Rusia, făcând probabil ceea ce era considerat imposibil – un nou Război Rece. Şi îl citează pe premierul rus, Dmitri Medvedev: „Putem merge până la a spune că am alunecat spre un nou Război Rece“.

La suprafaţă, similitudini există. Avioane ruseşti de luptă provoacă avioane şi nave americane în Marea Baltică în timp ce brigăzi blindate americane sunt desfăşurate în Europa, iar NATO începe exerciţii militare în apro­pierea frontierei ruse. Tensiunile sunt în creştere şi totuşi situaţiei actuale îi lipsesc mai multe ele­mente ale „Războiului Rece“.

În primul rând, concurenţa americano-rusă actuală nu deţine aceeaşi componentă ideologică existentă în timpul Războiului Rece. Competiţia de astăzi dintre Washington şi Moscova este lipsită de şocul ideologiilor, dar şi de componenta mondială. În plus, economia americană este de zece ori mai mare decât cea rusă. Economia Rusiei se află în profundă recesiune şi este bazată pe resurse naturale şi minată de corupţie.

Există şi o diferenţă dramatică de putere între armata sovietică (din timpul Războiului Rece) şi armata rusă de astăzi. Ruşii ar putea susţine câteva succese iniţiale în locuri ca ţările baltice, dar armata rusă de azi nu se poate compara cu maşina redutabilă a Occidentului. Evident, condiţiile unui Război Rece nu există în prezent, în mare parte pentru că Rusia deţine doar o fracţie din puterea fostei URSS. Şi totuşi, riscul ca tensiunile occidentalo-ruse să escaladeze într-o confruntare militară este real. 

Occidentul trebuie să menţină sancţiunile contra Moscovei până când aceasta îşi îndeplineşte obligaţiile asumate în acordurile de la Minsk, care furnizează o structură pentru sfârşitul războiului hibrid susţinut de Rusia contra Ucrainei.

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...
Ultima oră
Pe aceeași temă