22.8 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăSpecialRUSIA a lansat bombe cu FRAGMENTAȚIE, interzise de ONU, asupra unei tabere...

RUSIA a lansat bombe cu FRAGMENTAȚIE, interzise de ONU, asupra unei tabere ISIS din Siria

Armata rusă a anunţat că a bombardat marţi poziţii ale jihadiştilor Statului Islamic în estul cetăţii antice Palmira din Siria, recucerită la sfârşitul lunii martie de către armata siriană susţinută de aviaţia Rusiei, relatează AFP citată de Agerpres.

Şase bombardiere Tu-22M3 au decolat de la baza lor din Rusia şi au efectuat ”un tir concentrat de bombe cu fragmentaţie împotriva infrastructurilor grupării teroriste Statul Islamic”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat publicat în limba engleză pe reţeaua socială Facebook. 

Tirurile au vizat două cartiere din estul Palmirei şi au distrus o tabără, trei depozite de muniţii, trei tancuri, circa zece vehicule, precum şi ”un mare număr de inamici”, potrivit comunicatului. 

Ministerul a precizat, de asemenea, că membrii coaliţiei internaţionale conduse de SUA ”au fost informaţi dinainte” în legătură cu loviturile aeriene. 

Luni, combatanţi ai Statului Islamic au făcut o incursiune în cetatea antică Palmira, pentru prima dată de când au fost alungaţi de către forţele regimului sirian, a indicat Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (OSDO). ”Combatanţii care s-au infiltrat în oraş au fost ucişi. Atacul a eşuat. Cel puţin cinci soldaţi ai regimului au murit în lupte”, a precizat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman.

Bombele cu fragmentație reprezintă o categorie de arme care a fost respinsă de peste 100 de state, iar utilizarea lor este condamnată de către ONU.

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spania a câștigat organizarea Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029

Consiliul Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF) a desemnat Spania drept gazda Campionatului Mondial de handbal feminin din 2029. Alegerea candidaturii spaniole a fost singura opţiune...

După toate celelalte probleme, companiile vor fi lovite și de greva la Registrul Comerțului

Greva la Registrul Comerțului este de natură să afecteze companiile din România, explică un articol publicat pe site-ul termene.ro. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al...

Ajutorul promis Israelului, dar și Ucrainei ar putea fi votat în Congresul SUA

În timpul unei convorbiri telefonice de duminică între președintele Joe Biden și liderii Congresului, a existat un „acord” privind ajutorul rapid atât Israelului, cât...
Ultima oră
Pe aceeași temă