14.5 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialRusia avertizează Statele Unite să nu intervină împotriva forțelor care îl susțin...

Rusia avertizează Statele Unite să nu intervină împotriva forțelor care îl susțin pe Bashar al-Assad, în Siria

Rusia a avertizat Statele Unite să nu intervină militar împotriva forțelor care îl susține pe președintele sirian Bashar al-Assad. În acest context, Ministerul rus al Apărării a precizat că au fost dispuse suficiente sisteme antiaeriene pentru a bloca orice potențial atac, informează ABC News, citat de Mediafax.

Declarația vine ca urmare a unor informații potrivit cărora Casa Albă ar putea lua în considerare lansarea unor atacuri împotriva poziţiilor militare ale regimului sirian, drept o opţiune alternativă de a face progrese în cadrul conflictului sirian, ca urmare a anulării negocierilor ruso-americane pe tema armistițiului din Siria.

Marți, Washington Post a anunţat că Pentagonul a prezentat administraţiei Obama opţiunea acestor atacuri, menite să augmenteze tensiunea asupra regimului lui Bashar al-Assad şi asupra Moscovei, care ar avea drept scop încheierea atacurilor asupra civililor şi revenirea la negocierile de pace.

Conform experţilor, deşi discuţia în privinţa atacurilor a revenit, este puţin probabil ca preşedintele Obama le aprobe.

Cele mai citite

Localnicii curăță apele la Roșia Montană

Localnici și susținători ai Roșiei Montane participă, în ziua de duminică, 12 mai, la prima din cele cinci campanii de ecologizare a malurilor apelor...

Daniel Nicodim, viceprimar Ploiești: Legea care a declarat 10 Mai ca Ziua Independenței Naționale a îndreptat o gravă mistificare istorică

Primăria municipiului Ploiești și Garnizoana Ploiești au organizat ceremoniile dedicate Zilei Independenței Naționale a României, care s-au desfășurat la Monumentul Vânătorilor, primul monument din...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...
Ultima oră
Pe aceeași temă