16.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialRUSIA consideră că paraşutiştii NATO vin să susţină regimul de la Kiev

RUSIA consideră că paraşutiştii NATO vin să susţină regimul de la Kiev

Parlamentarii Rusiei consideră că exerciţiul aeropurtat organizat de NATO în estul Europei, cel mai amplu de după Războiul Rece, reprezintă o ameninţare şi o provocare la adresa Rusiei.

Alianţa Atlantică a anunţat că exerciţiul Swift Reponse 15, la care participă 5.000 de militari din 11 state membre NATO, se desfăşoară pe teritoriile Germaniei, Italiei, Bulgariei şi României.

Dar Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului), a declarat că aceste exerciţii au legătură cu escaladarea conflictului din estul Ucrainei, informează Mediafax.

Citeşte şi: Vin PARAŞUTIŞTII americani. Cel mai amplu exerciţiu aeropurtat NATO de după Războiul Rece

La rândul lui, Vladimir Komoiedov, preşedintele Comisiei pentru Apărare din cadrul Dumei de Stat (Camera inferioară a Parlamentului) a ameninţat miercuri că Rusia îşi menţine forţele “în alertă”.

“Efectuarea unor exerciţii NATO la scară largă echivalează cu efectuarea unei operaţiuni de acoperire sau de susţinere a altei aventuri a Kievului”, consideră Kosaciov.

În opinia lui, acest “hiperexeciţiu” mai degrabă subminează securitatea Europei decât să o consolideze.

“Europa este sigură şi puternică atunci când zăngănitul săbiilor este mai mic”, consideră senatorul rus.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Monica Niculescu, în finala de dublu a turneului WTA Trophee Clarins de la Paris

Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu s-a calificat în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins de la Paris, după ce au învins...

Unicat în România! Grădini plutitoare pe lac, aranjamente gigant, zeci de mii de ghivece la West Side Flower Fest, cel mai mare festival de...

Dăm startul verii la cea de-a doua ediție a West Side Flower Fest! Va avea loc din 31 mai până în 2 iunie, în...

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea platformei #nofake pentru raportarea conținutului deepfake

Românii pot raporta conţinutul inadecvat pe care îl văd pe reţelele de socializare pe platforma „#nofake”, a anunţat vineri ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării,...
Ultima oră
Pe aceeași temă