10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia controlează mai strict carnea de vită importată din UE

Rusia controlează mai strict carnea de vită importată din UE

Rusia întărește măsurile de control pentru carnea de vită importată din Uniunea Europeană, precum și pentru carnea de pui importată din Statele Unite şi fructele din Grecia, a anunțat serviciul federal pentru supravegherea veterinară şi fitosanitară din Rusia, potrivit Mediafax.

Directorul Rosselhoznadzor, Serghei Dankvert, a declarat, joi, că Moscova a suspendat decizia privind reluarea importurilor de produse din carne din Uniunea Europeană după ce a descoperit că acestea conţin ractopamină, un aditiv alimentar interzis atât în Rusia, cât şi în Europa.

Moscova a anunţat anterior că acest aditiv a fost descoperit în produsele de carne din Statele Unite şi din alte state şi astfel şi-a motivat decizia de a interzice importurile din aceste ţări.

Pe de altă parte, Rosselhoznadzor intenţionează să organizeze consultări la începutul săptămânii viitoare cu reprezentanţi ai agenţiei americane pentru supraveghere veterinară în legătură cu interzicerea importurilor de pui din Statele Unite. De altfel, Serghei Dankvert a anunţat că Rosselhoznadzor a descoperit în produsele de carne din pui din Statele Unite listeria şi salmonella.

În plus, directorul Rosselhoznadzor a anunţat că importurile de fructe din Grecia ar putea fi restricţionate începând de săptămâna viitoare. El a precizat că a fost detectată prezenţa moliei orientale în piersicile din Grecia trimise spre piaţa din Rusia.

Două instituţii-cheie din Rusia însărcinate cu controlul fluxului de producţie alimentară, Rosselhoznadzor şi Rospotrebnadzor, au interzis în ultimele două săptămâni importuri din Ucraina, R.Moldova, UE şi SUA, în contextul sancţiunilor impuse de occidentali Moscovei pentru rolul în criza din Ucraina, mai scrie Mediafax.

Începând cu 18 iulie, Rusia a interzis importurile de fructe şi legume din Republica Moldova, afirmând că a descoperit prezenţa unei "insecte periculoase şi dăunătoare". Ulterior, începând cu 28 iulie, Rusia a decis să limiteze importurile de produse lactate, de fructe şi legume în conservă provenind din Ucraina, în contextul în care la începutul lui iulie Moscova a interzis şi importurile de cartofi din Ucraina, evocând o infestare cu dăunători.

De asemenea, Rusia a decis să interzică începând cu 1 august importurile de fructe şi legume din Polonia.

Moscova este adesea acuzată că utilizează arma comercială, invocând în special motive sanitare, ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor săi. Rusia a utilizat această armă în ultimele două luni împotriva Ucrainei şi Republicii Moldova, ca reacţie la semnarea de către cele două foste republici sovietice a unui tratat de liber schimb cu UE.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete și a eliberat din funcție doi procurori

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 26 aprilie 2024, mai multe decrete. Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2023 pentru modificarea...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...
Ultima oră
Pe aceeași temă