20 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialRusia este din ce în ce mai agresivă, avertizează şeful spionajului britanic

Rusia este din ce în ce mai agresivă, avertizează şeful spionajului britanic

Șeful serviciului de informații britanic MI5, Andrew Parker, a avertizat luni împotriva metodelor “din ce în ce mai agresive” ale Rusiei și a recurgerii de către aceasta la tehnologii cibernetice pentru a se opune Occidentului, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Moscova, a explicat Parker pentru The Guardian, “se sprijină pe toată gama sa de organe de stat și pe toată puterea sa pentru a-și promova politica externă din ce în ce mai agresivă și aceasta cuprinde propaganda, spionajul, subversiunea și atacurile cibernetice”.

“Rusia acționează în toată Europa și în Regatul Unit. Sarcina MI5 este de a-i bara calea”, a spus el în continuare.

Aceste declarații survin la zece zile după ce o escadră navală rusă compusă din opt nave, în drum spre coastele siriene, a fost supravegheată în Marea Nordului de o fregată britanică. Conflictul în Siria, soldat cu peste 300.000 de morți din 2011 până în prezent, adâncește tensiunile între Rusia, principalul aliat al regimului de la Damasc, și Occident.

În urma episodului intervenit în Marea Nordului, ministrul britanic al apărării Michael Fallon a estimat că deplasarea escadrei ruse avea “clar obiectivul de a testa” capacitățile britanice și pe cele ale restului NATO.

Mai pe larg, în interviul său pentru The Guardian, Andrew Parker a estimat că Rusia adoptă din ce în ce mai mult o poziție antioccidentală și a recurs la metode netradiționale pentru a ajunge la aceasta. “Ceea ce se observă și în acțiunile sale în Ucraina și în Siria”, a subliniat el.

“Dar amenințarea informatică face invizibilă o bună parte din aceste activități. Sunt mai multe decenii de când Rusia reprezintă o amenințare deghizată. Diferența este că, în prezent, metodele de care dispune sunt din ce în ce mai numeroase”, a mai explicat Parker.

La rândul său, Washingtonul a acuzat recent Rusia că a orchestrat vaste atacuri informatice pentru a influența campania prezidențială americană. Președintele rus Vladimir Putin a respins aceste afirmații. Moscova a mai fost acuzată de SUA că ar fi vrut să-l favorizeze pe candidatul republican Donald Trump.

Cele mai citite

Avertismentul lui Norbert Wiener

Inteligența artificială a apărut pe o altă linie a abordării raționării decât cea moștenită din cultura clasică. Să amintim câteva momente de cotitură care...

Ce pedeapsă riscă o doctoriță din Rusia după ce ar fi tratat-o fără respect pe văduva unui soldat rus din Ucraina

Procesul unei doctoriţe pediatru ruse, care riscă 10 ani de închisoare după ce a fost acuzată de văduva unui soldat rus mort în Ucraina...

Supremația germană în ingineria motoarelor – o privire asupra motoarelor Mercedes și BMW

Dacă discutăm despre excelența în automobilismul de lux, numele BMW și Mercedes-Benz își revendică neîncetat locuri de frunte. Renumite pentru combinația lor de inovație,...
Ultima oră
Pe aceeași temă