16.7 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia lansează acuzaţii la adresa Kievului pentru situaţia din Ucraina

Rusia lansează acuzaţii la adresa Kievului pentru situaţia din Ucraina

Preşedinţia Rusiei acuză Administraţia prooccidentală de la Kiev de situaţia actuală din estul Ucrainei, unde confruntările militare s-au intensificat miercuri, informează Mediafax.

“La Moscova, urmărim evenimentele şi simţim o preocupare profundă în legătură cu provocările armatei ucrainene, care, din ceea ce putem evalua, este responsabilă în mare măsură de situaţia actuală”, a declarat, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, potrivit TASS.

“Suntem profund preocupaţi de atacurile cu obuze comise în zone populate din regiunea Donbas, unde mor copii şi adulţi”, precizează oficialul rus.

Confruntările militare s-au intensificat, miercuri, în estul Ucrainei, între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţii separatişti proruşi. Statul Major al armatei ucrainene a anunţat că separatiştii au lansat obuze de artilerie din oraşul Doneţk spre Mariinka, o zonă aflată sub controlul armatei ucrainene.

Potrivit armatei ucrainene, aproximativ 200 de rebeli separatişti au atacat poziţii ucrainene, iar schimburile de focuri au durat şase ore. Eduard Basurin, purtătorul de cuvânt al autoproclamatei Republici Populare Doneţk, a confirmat că există confruntări în zona Mariinka, denunţând “provocările” armatei ucrainene, căreia i-a atribuit atacuri în zonele Petrovski şi Kirovski.

Conflictul separatist din estul Ucrainei, izbucnit în martie 2014, s-a soldat până acum cu peste 6.200 de morţi, potrivit estimărilor ONU.

Cele mai citite

Podium pentru frații Maior în Campionatul Mondial de Raliuri

Frații Norbert Maior și Francesca Maior au devenit primul echipaj 100% românesc care obține un podium în Campionatul Mondial de Raliuri (WRC), după ce...

CNPP: 423.532 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, în martie 2024

Un număr de 423.532 de persoane beneficiau, în luna martie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa...

Erdogan cere unitate palestinienilor după o întâlnire cu Ismail Haniyeh, liderul Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan le-a cerut sâmbătă palestinienilor „să se unească”, după o întâlnire la Istanbul cu liderul Hamas, Ismail Haniyeh, potrivit AFP...
Ultima oră
Pe aceeași temă