12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialRusia nu mai colaborează cu SUA pentru prevenirea incidentelor aeriene în Siria

Rusia nu mai colaborează cu SUA pentru prevenirea incidentelor aeriene în Siria

Rusia a suspendat acordul cu Statele Unite privind prevenirea incidentelor aeriene în Siria. Ministerul rus al apărării a anunțat în cursul serii de vineri că l-a convocat pe atașatul militar american la Moscova, căruia i-a înmânat oficial o notă privind suspendarea acordului, după ce a informat Pentagonul că întrerupe canalele de comunicații de urgență privind Siria.

Un anunț similar a fost făcut și de purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, care a declarat că secretarul de stat american Rex Tillerson este așteptat săptămâna viitoare la Moscova, unde ar trebui să dea explicații privind poziția Washingtonului, în contextul loviturilor aeriene ale SUA asupra unei baze militare din Siria. "Să vină să spună ce lucruri ciudate au făcut", a spus ea, potrivit agenției Interfax, citată de Agerpres.

În Siria era în vigoare din octombrie 2015 un protocol între aviațiile militare americană și rusă, cu reguli pentru evitarea incidentelor. Ambele forțe aeriene efectuează misiuni de bombardament asupra pozițiilor Statului Islamic. Memorandumul bilateral recomanda utilizarea de către piloți a unor frecvențe radio comune și preconiza crearea unei linii secundare de comunicații la sol. Washingtonul și Moscova au semnat documentul la câteva săptămâni după ce Rusia a intervenit militar în sprijinul regimului de la Damasc, reamintește AFP.

 

Cele mai citite

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...
Ultima oră
Pe aceeași temă