FOTO. Ruşii au comemorat, duminică, doi ani de la asasinarea lui Boris Nemţov, liderului opoziţiei ruse

de Iulia Iancu , 27 februarie 2017 - stire actualizata la ora 12:39, 27 februarie 2017

În mai multe oraşe ruseşti au avut loc, duminică, ceremonii de comemorare a doi ani de la asasinarea liderului opoziţiei ruse, Boris Nemţov, informează site-ul postului de televiziune France 24, potrivit Mediafax.

Cea mai amplă manifestaţie a avut loc la Moscova, organizatorii marşului care s-a desfăşurat pe străzile capitalei ruse estimând numărul participanţilor la peste 15.000, în timp ce poliţia, despre care există indicii că subevaluează în mod frecvent prezenţa la manifestaţiile politice, a estimat că doar aproximativ 5.000 de persoane au luat parte la acest evenimentul comemorativ.

Demonstranţii au fluturat steagul Rusiei, simboluri ale partidelor de opoziţie şi pancarte pe care erau scrise citate ale lui Nemţov, printre care: "Singura şansă rămasă este strada" şi "Dacă este Putin, atunci Rusia nu mai există".

Demonstraţii similare au avut loc şi în alte câteva oraşe din Rusia, inclusiv în Sankt Petersburg şi Nijni Novgorod, oraşul de baştină a lui Nemţov. Câteva mii de persoane au participat la manifestaţia de la Sankt Petersburg, însă în prezenţa în alte localităţi a fost redusă.

Comentarii

  • Stan

    27 februarie 2017 14:05

    Nemtiv era prea deranjant pentru Putin, un nou Yeltsin nu cadra bine cu vederile dictatorului. Va incepe Primăvara si la Moskva ?

    raspunde comentariului
anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook