18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăSpecialRușii au prelungit contractul privind livrarea gazelor naturale către Republica Moldova

Rușii au prelungit contractul privind livrarea gazelor naturale către Republica Moldova

Contractul Republicii Moldova pentru aprovizionarea cu gaze naturale importate din Rusia a fost prelungit la un preț diminuat cu puțin peste 12% la numai câteva zile înaintea alegerilor din fosta republică sovietică aflată în curs de apropiere cu UE.

Potrivit Mediafax, Chişinăul şi Moscova, care întreţin relaţii tot mai tensionate, întârziau să se pună de acord asupra unui contract. Contractul actual, care datează din 2006, a expirat în 2011, iar de atunci este prelungit anual in extremis.

Acest contract, la fel ca al altor ţări europene, este indexat la preţul petrolului. Astfel, preţul stabilit pentru primul trimestru din 2015 a scăzut la 332 de dolari pentru mia de metri cubi, de la 378 de dolari cât era anul trecut.

Prin comparaţie, Ucraina vecină s-a confruntat, după venirea la putere a proeuropenilor, cu o creştere a preţului gazelor naturale ruseşti de la puţin peste 300 de dolari la aproape 500 de dolari. După luni de conflict, Kievul şi grupul rusesc Gazprom tocmai au semnat un acord la un preţ de 378 de dolari pe mia de metri cubi până la sfârşitul lui martie.

"Am reuşit să garantăm stabilitatea livrărilor de resurse energetice şi securitatea energetică a ţării, ceea ce este deosebit de important în contextul regional actual", şi-a exprimat satisfacţia ministrul moldovean al Economiei Andrian Candu.

Numărul doi din ierarhia Gazprom Aleksandr Medvedev a subliniat, la rândul său, că acordul semnat marţi corespunde "condiţiilor de piaţă", fiind în favoarea consumatorilor moldoveni, dar şi ai celor din ţărilor baltice, a căror aprovizionarea tranzitează în parte teritoriul moldovean, mai scrie Mediafax.

Republica Moldova, o fostă republică sovietică situată între Ucraina şi România, tocmai a semnat un acord de asociere cu Uniunea Europeană (UE) care prevede o zonă de liber-schimb.

Ea consumă aproximativ 1,2 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, pe care le importă din Rusia. Regiunea separatistă moldoveană Transnistria, pe teritoriul căreia se concentrează esenţialul industriei moldovene, consumă aproape două miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă