16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialUPDATE. Soarta mediului, decisă la Paris. Mesajul președintelui Iohannis

UPDATE. Soarta mediului, decisă la Paris. Mesajul președintelui Iohannis

UPDATE luni, 16.50: Președintele Klaus Iohannis și-a susținut discursul în fața participanților la conferința pe tema schimbărilor climatice. 

Iohannis a arătat că Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice trebuie să aibă caracter juridic obligatoriu, să asigure participarea tuturor Părţilor la Convenţia-Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice şi să includă angajamente de reducere a emisiilor din partea tuturor părţilor implicate.

De asemenea, șeful statului a arătat că acest acord ar trebui să permită tuturor statelor participante să contribuie adecvat la efortul colectiv de menţinere a creşterii temperaturii medii globale sub 2°C, într-un mod care să reflecte corect responsabilităţile şi capacităţile de care dispun (inclusiv din perspectiva contribuţiilor financiare).

Anterior, președintele rus Vladimir Putin a vorbit despre un acord ”global și eficient, dar și egalitar”. El a subliniat că Moscova își asumă scăderea gazelor cu efect de seră și importanța pădurilor, despre care a spus că în Rusia sunt numeroase. 

Cancelarul german Angela Merkel a spus că este nevoie de atingerea unor rezultate concrete până în 2020 și că țările bogate trebuie să se țină de cuvânt și să ajute statele sărace cu cele 100 miliarde de dolari, până în 2020, pentru a face față schimbărilor provocate de climă, conform Le Figaro. 

13.35: Începând cu ora 13.00, ceremonia de deschidere s-a încheiat oficial. 

13.15:  Președintele american Barack Obama a declarat, la începutul întâlnirii cu omologul său chinez, Xi Jinping, că SUA și China, în calitate de cei mai mari poluatori ai planetei, sunt conștiente de “responsabilitatea lor de a acționa” în favoarea mediului.

13.00: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a declarat, în cadrul summitului de la Paris, că este nevoie de un acord pe termen lung, dinamic, care să poată fi adaptat pe măsură ce apar schimbări, iar țările dezvoltate trebuie să-și țină promisiunea de a contribui cu 100 de miliarde de dolari pe an, potrivit Le Figaro. 

”Viitorul planetei noastre este în mâinile voastre”, a subliniat Ban Ki-moon. 

Ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, care prezidează conferința, a arătat că liderii au la dispoziție ”11 zile scurte” pentru a pune la punct un acord universal și ambițios. Oficialul a atras atenția că ”2014 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată, iar 2015 va fi mai rău. Gazele cu efect de seră continuă să se acumuleze în atmosferă, până vor atinge o concentrație care va face situația ireversibilă. Nu se vor rezolva toate la Paris, dar nimic nu se va rezolva fără Paris”. 

Citește și: Raport ÎNGRIJORĂTOR despre încălzirea globală: de ce este 2015 cel mai cald an din istorie

12.30: Președintele francez Francois Hollande a arătat, în cadrul summitului de la Paris, că este nevoie de un acord universal, că ”este nevoie să decidem în câteva zile pentru câteva decenii”. Șeful de stat francez a mai apreciat că ”pe umerii voștri atârnă speranța întregii omeniri”. 

11.48: Prințul Charles a arătat, în deschiderea summit-ului, că ”am așteptat suficient, este momentul să acționăm”. 

11.35: Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, i-a asigurat pe participanți că președintele Francois Hollande va ”face totul pentru a facilita compromisurile”. 

Și secretara executivă a Convenției pentru Schimbări Climatice din cadrul ONU, Cristiana Figueres, a subliniat că o mare responsabilitate este în mâinile unui grup atât de mic de oameni și că este necesară cooperarea pentru a ajunge la un acord . 

11.20: Summit-ul pe tema mediului a fost oficial deschis, luni dimineață, în prezența a 150 de șefi de stat și de guvern, relatează Le Figaro. 

”Lumea se confruntă cu amenințări teribile, terorismul și schimbările climatice”, a declarat, în deschiderea conferinței, ministrul Mediului din Peru, Manuel Pulgar-Vidal, care a prezidat conferința precedentă pe tema mediului.

10.55: Înainte de începerea summitului, va fi ținut un minut de reculegere, în memoria victimelor atentatelor teroriste de la Paris. 

Președintele francez va lua cuvântul la 11.30, conform Le Figaro. 

10.20: Capitala chineză, Beijing, se află sub cod portocaliu de poluare, al doilea cel mai puternic, la deschiderea conferinței mondiale pe tema mediului, relatează Le Figaro. Această poluare extremă este cauzată de ”o situația meteorologică defavorabilă”, a arătat ministrul chinez pentru Protecția Mediului. Astfel, Beijingul este sufocat de un smog, a treia zi consecutiv. 

Citește și: Turnul Eiffel, luminat în verde, înaintea summitului de la Paris

09.00: Președintele Franței, Francois Hollande, a ajuns, luni dimineață, la Bourget, unde îi va primi pe liderii străini, alături de secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, la conferința mondială pe teme climatice, conform Le Figaro. 

——

La summitul pentru mediu de la Paris, câteva mii de negociatori din 195 de ţări au început, duminică, o cursă contra cronometru de 12 zile într-o încercare de a încheia un prim acord universal în lupta împotriva încălzirii globale, relatează Mediafax. 

Cea de 21-a Conferinţă a părţilor semnatare ale Convenţiei ONU privind modificările climatice (CCNUCC) va fi deschisă oficial luni, de 150 de şefi de stat şi de guverne, care vor fi primiţi în parcul de expoziţie din Bourget începând de la ora locală 8.00 (9.00, ora României) de către François Hollande.

Citește și: VIDEO. Incidente violente la protestul pentru mediu de la Paris. 100 de persoane, ARESTATE

Ceea ce se aşteaptă de la această reuniune fără precedent a liderilor lumii este un “impuls politic”, înainte de a ceda locul negociatorilor, a declarat sâmbătă şeful statului francez, după o întâlnire cu premierul canadian Justin Trudeau.

Potrivit ministrului francez de Externe Laurent Fabius – care urmează să fie ales în mod oficial, luni dimineaţa, preşedintele COP21 – în discuţie se află aproximativ 50 de puncte din proiectul de acord care urmează să fie adoptat pe 11 decembrie.

Această conferinţă este considerată una dintre ultimele şanse de orientare a lumii către un mod economic mai puţin consumator de energie fosilă şi care să emită, astfel, mai puţine gaze cu efect de seră (GES), în vederea opririi încălzirii planetei sub nivelul de două grade Celsius la sfârşitul secolului al XXI-lea.

Însă amploarea sarcinii i-a determinat pe organizatorii COP21 să devanseze primele reuniuni.

“Este necesar să decidem în legătură cu modul în care vom trăi împreună pe această planetă, permiţând accesul tuturor la o dezvoltare durabilă. Prioritatea absolută va consta în facilitarea (…) atingerii unui compromis ambiţios între toate ţările”, a adăugat el. “Va fi necesar ca fiecare zi să ne permită să înregistrăm progrese. Îmi voi consacra zilele şi nopţile acestui lucru “, a declarat Laurent Fabius în deschiderea primei reuniuni a negociatorilor.

Venezuela a protestat

El le-a cerut negociatorilor să-i predea până sâmbăta viitoare un proiect de text de acord cât mai bun cu putinţă, pentru a le permite miniştrilor din cele 195 de ţări participante să soluţioneze punctele politice cele mai delicate în cea de a doua săptămână.

Înaintea acestei reuniuni, Laurent Fabius a făcut un tur al instalaţiilor, în special al celor două săli plenare, pentru a verifica personal buna funcţionare a microfoanelor, modul cum au fost aşezate ecranele de control şi, mai ales, dispozitivul sonor de chemare la ordine a oratorilor prea vorbăreţi.

Fiecare şef de stat şi de guvern care va lua cuvântul luni, începând de la prânz, va avea la dispoziţie trei minute.

Ei vor respecta la începutul sesiunii – aşa cum au făcut negociatorii duminică – un moment de reculegere în memoria celor 130 de persoane ucise în atacurile de la 13 noiembrie, la Paris şi Saint-Denis.

COP21 se desfăşoară pe fondul ameninţării teroriste şi unor măsuri de securitate consolidate, ceea ce a condus deja la un incident în cursul reuniunii de duminică.

În contextul în care s-a prevăzut ca doar şefii delegaţiilor să ia cuvântul, diplomata venezueleană Claudia Salerno, a cărei ţară se află în fruntea unui mic grup de state ostile procesului al cărei încununare este COP21, a protestat faţă de tratamentul aplicat delegaţiei sale.

“S-ar părea că membri ai delegaţiei noastre nu pot să treacă de uşă. Este o problemă mare pentru noi”, a spus ea. “Scaunul Venezuelei a fost cât pe-aci să rămână gol (…). Ne-a luat 20 de minute să intrăm în această sală”, a adăugat Salerno.

Şefii de stat şi de guverne vor avea dreptul, luni, la cu totul alt tratament. Ei vor lua un dejun pregătit de către cinci bucătari-şefi renumiţi, şi anume Yannick Alléno, Alexandre Gauthier, Nicolas Masse, Marc Veyrat şi Christelle Brua pentru produse de patiserie.

Ei au acceptat să muncească benevol, le-a spus unor jurnalişti Laurent Fabius, care a precizat că este vorba despre un prânz “ecologic” şi “bio”, un prânz al “excelenţei, fără ostantaţie”.

În toată lumea, din Australia şi până în Brazilia, sute de mii de persoane au manifestat, cerând un compromis ambiţios.

În Franţa, unde marşurile au fost interzise după atacurile de la 13 noiembrie, mitinguri de la Paris au fost umbrite de incidente, iar poliţia a anunţat peste 200 de arestări.

Citește și:  VIDEO. Incidente violente la protestul pentru mediu de la Paris. 100 de persoane, ARESTATE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă