6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSancţiune istorică împotriva Rusiei

Sancţiune istorică împotriva Rusiei

Tribunalul de Arbitraj de la Haga a decis că Rusia trebuie să plătească unui grup de acţionari majoritari ai fostului gigant petrolier Iukos o despăgubire-record de circa 50 miliarde dolari pentru exproprierea activelor lor, o sancţiune gravă pentru statul rus aflat sub penalizări economice occidentale şi cu o economie în recesiune.

Moscova a fost condamnată de Curtea de Arbitraj de la Haga la o despăgubire-record de 50 miliarde dolari a ex-acţionarilor majoritari ai companiei petroliere ruse Iukos, rechiziţionată de stat în urmă cu zece ani. Decizia, calificată drept „istorică” pentru cei care au depus plângerea, a fost emisă la 18 iulie de Curtea Permanentă de la Haga, dar a fost făcută publică luni. „Acţionarii majoritari ai Iukos nu au primit compensaţii pentru pierderea investiţiilor lor atunci când Rusia a expropriat ilegal Iukos”, a declarat Tim Osborne, director al GML, fost acţionar majoritar, ale cărui două filiale au depus plângere alături de un fond de pensii al ex-salariaţilor companiei petroliere. „Este un mare pas înainte pentru acţionarii majoritari care se bat de zece ani pentru această decizie”, a mai precizat Osborne la o conferinţă de presă la Londra.

Iukos, atunci numărul 1 în sectorul petrolului din Rusia, a fost expropriată în urmă cu un deceniu de către puterea de la Moscova pentru acuzaţii de fraudă fiscală şi vândută pe bucăţi, în mare parte grupului petrolier public, Rosneft. Principalul său fondator, Mihail Hodorkovski, a fost închis în Siberia şi, spre surpriza generală, la 29 decembrie trecut, după aproape zece ani de detenţie, a fost eliberat de preşedintele Putin, după intervenţia cancelarului german, Angela Merkel.

Falimentarea companiei lui Hodorkovski

Hodorkovski a fost arestat manu militari în 2003 şi acuzat de fraudă şi furt în 2005. Societatea sa care valora 40 miliarde dolari a fost naţionalizată şi vândută pe bucăţi, fiind „cumpărată” în mare parte – în câteva minute – de compania de stat Rosneft, o societate condusă de Igor Scecin, un aliat al preşedintelui Putin, care acum se află pe lista sancţiunlor occidentale contra Rusiei.

Osborne a subliniat că „tribunalul, în mod unanim şi specific, confirmă că ofensiva Federaţiei Ruse contra Iukos, a fondatorilor ei, printre care Mihail Hodorkovski, şi a salariaţilor ei, a fost motivată de raţiuni politice şi principalul obiectiv al acestui atac nu a fost recuperarea impozitelor, ci provocarea falimentului Iukos în profitul statului şi al Rosneft”. Principal beneficiari ai deciziei de la Haga sunt GML, un holding cu sediul în Gibraltar care deţinea acţiuni Iukos, şi Leonid Nevzline, ex-partener de afaceri şi om de încredere al lui Hodorkovski, care i-a transferat acţiunile lui în 2005. Hodorkovski, fostul oligarh care era un critic al Kremlinului şi cel mai bogat om din Rusia, a declarat după eliberarea sa că nu este parte în plângerile judiciare intentate statului rus de foşti acţionari majoritari ai Iukos.

Curtea de Arbitraj de la Haga a anunţat că Rusia trebuie să plătească indemnizaţia filialelor grupului Menatep din Gibraltar, societate prin intermediul căreia Hodorkovski controla Iukos. Grupul Menatep există în prezent în holdingul GML şi Hodorkovski nu mai este acţionar al Iukos sau GML.

Iniţial, reclamanţii au cerut daune de 113 miliarde dolari, de patru ori suma investiţiilor în întreprinderea astăzi dispărută, motivând că valoarea ei era mult mai importantă decât în prezent.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat ieri că partea rusă şi autorităţile care reprezintă Rusia în acest proces vor utiliza toate opţiunile juridice disponibile pentru a-şi apăra poziţia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă