14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSancţiunile lovesc dur economia Rusiei

Sancţiunile lovesc dur economia Rusiei

Potrivit unui proiect de declaraţie comună, Statele Unite şi liderii Uniunii Europene vor conlucra în privința sancţiunilor şi a întăririi din punct de vedere energetic a Europei şi Ucrainei, pentru a prezenta un front unit faţă de Rusia. Secretarul de stat american, John Kerry, şi secretarul pentru Energie, Ernest Moniz, s-au aflat ieri la Bruxelles pentru întrevederi cu oficiali europeni, la un an după ce SUA au făcut presiuni pentru sancţiuni mai severe contra Moscovei, dar, potrivit unor diplomaţi europeni, numeroase ţări din UE se tem că aceste sancţiuni şi eventualele represalii ale Rusiei ar putea afecta propriile lor economii.

Potrivit proiectului de declaraţie menționat de Reuters, criza dintre Rusia şi Ucraina, care a izbucnit o dată cu anexarea Crimeii de către Moscova, în martie, poate avea efecte asupra aprovizionării cu gaz rusesc a Europei, în plină iarnă, în pofida acordului provizoriu negociat de UE în octombrie asupra preţului gazului pentru a înlătura o criză de aprovizionare în cursul lunilor sezonului rece. În iunie, Moscova a tăiat gazul către Kiev din cauza facturilor neplătite, Gazprom acuzând Ucraina.

Proiectul prezentat la Bruxelles salută perspectiva exporturilor americane de gaz lichefiat spre Europa pentru diversificarea aprovizionării energetice, subiect negociat şi în cadrul acordului comercial transatlantic. 

De asemenea, susţine UE şi planurile ucrainene  pentru reforme în energie. Până în prezent, SUA au fost prudente în ce priveşte exporturile de gaz, politicienii americani fiind îngrijoraţi că ar putea creşte preţurile gazelor la consumul intern, în timp ce întreprinderile doresc să vândă mai mult în Asia decât în Europa.

Uniunea Europeană încearcă să diversifice piaţa energiei prin legături suplimentare care să reducă dependenţa de gazul rusesc. Ucraina doreşte ameliorarea infrastructurii şi a conexiunilor cu reţeaua UE pentru a pune capăt anilor de irosire a energiei, având în vedere că s-a îndepărtat de preţul subvenţionat.

Documentul subliniază că SUA şi UE vor susţine în comun noul guvern de la Kiev, subliniind necesitatea continuării reformelor în sectorul energetic al Ucrainei.

Economia rusă intră în recesiune

Secretarul de stat american, John Kerry, a declarat că sancţiunile occidentale nu au oprit susţinerea Rusiei pentru separatiştii din estul Ucrainei, dar au afectat economia rusă, în prezent experţii  considerând că alunecă în recesiune. La reuniunea NATO care a avut loc marţi la Bruxelles, oficialul american a discutat cu aliaţii impunerea de noi sancţiuni Rusiei dacă separatiştii pro-ruşi nu încetează violenţele în Ucraina. În conferinţa de presă, Kerry a declarat că Rusia poate evita noi sancţiuni dacă acceptă să înceteze susţinerea rebelilor pro-ruşi care au acaparat şi controlează zone din estul ucrainean după ce manifestanţii de la Kiev l-au înlăturat pe preşedintele Ianukovici, pro-Kremlin. Citând devalorizarea puternică a rublei şi comentariile unui responsabil rus potrivit căruia economia va intra în recesiune în 2015, Kerry a declarat că „este clar că economia simte impactul sancţiunilor”.

SUA şi cele 28 de state membre ale UE au impus sancţiuni în sectoarele finanţei, apărării şi energiei din economia rusă după anexarea Crimeii şi susţinerea separatiştilor din estul Ucrainei. „Rusia nu şi-a ţinut promisiunile de a pune capăt oricărei susţineri a separatiştilor, de a-şi retrage trupele şi armamentul, de a elibera ostaticii, de a permite inspectorilor OSCE să-şi exercite misiunea şi de a respecta suveranitatea şi teritoriul Ucrainei” a adăugat Kerry. Potrivit unor diplomaţi europeni, nu există o dorinţă a statelor UE pentru noi sancţiuni, în afara cazului unei noi escalade brutale în conflictul din Ucraina. Rusia este principalul furnizor energetic al Europei şi numeroase state din UE se tem că sancţiunile şi eventualele represalii ale Rusiei ar putea afecta propriile lor economii.

Simptomul South Stream

Anunţul făcut de preşedintele rus, Vladimir Putin, luni, la Ankara, privind proiectul conductei de gaz rusesc spre Europa cunoscut sub numele de South Stream este un semnal că problemele economice ale Rusiei sunt mai grave decât se presupune, sub impactul sancţiunilor occidentale, dar şi al căderii brutale a preţului petrolului.

Vladimir Putin a propus Turciei construirea conductei pe teritoriul său şi a oferit reduceri de preț la gaz, ceea ce înseamnă că liderul rus se adaptează la o nouă situaţie geopolitică în Europa.

Oferta South Stream făcută Turciei, stat nemembru al UE, poate fi considerată de unii drept o stratagemă politică a Rusiei de a câştiga susţinerea acelor membri ai Uniunii în favoarea oleoductului. 

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă