11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialScandalul ouălor contaminate cu insecticid s-a extins în nouă țări europene. 20...

Scandalul ouălor contaminate cu insecticid s-a extins în nouă țări europene. 20 de tone, vândute în Danemarca

UPDATE 23.50: 20 de tone de ouă contaminate cu insecticid cu fost vândute în Danemarca, a anunţat joi seara autoritatea daneză în domeniul siguranţei alimentare, potrivit BBC News.

Ouăle au fost vândute în principal în cantine, cafenele şiprin firme care livrează mâncare.

 


Luxemburg devine cea de-a opta ţară europeană care a decis retragerea mai multor loturi de ouă contaminate cu fipronil, informează site-ul postului France 24, potrivit Mediafax.

Autorităţile din Luxemburg au anunţat că au informat Comisia Europeană în legătură cu această situaţie, după ce au descoperit că „ouă contaminate au fost vândute pe piaţa din Luxemburg".

Într-un comunicat se precizează că un lot de ouă prezenta niveluri foarte ridicate de fipronil încât ar fi putut afecta sănătatea copiilor mici, însă nu reprezenta o ameninţare pentru consumatorii adulţi. 



Totodată, ouă contaminate s-au descoperit şi în Belgia, Olanda, Germania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Franţa. Fipronil este o substanţă folosită în mod frecvent în produsele veterinare pentru a combate puricii, căpuşele sau păduchii, însă este interzisă utilizarea în cazul animalelor destinate pentru consum.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), această substanţă este foarte toxică şi ingerarea ei în cantităţi însemnate pe termen lung poate cauza probleme medicale severe, afectând ficatul, glandele tiroide şi rinichii.



 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă