22.6 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialSchimbări în comerțul cu armament

Schimbări în comerțul cu armament

Primul tratat internaţional privind comerţul cu armament clasic, care ar trebui să ofere o dimensiune morală acestor afaceri, urmează să intre în vigoare miercuri, relatează AFP. Pentru a intra în vigoare, era necesar ca tratatul, negociat în mod laborios în 2013 sub egida ONU, să fie ratificat de minimum 50 de state. 

Pentru moment, 130 de state au semnat tratatul, iar 60 l-au ratificat. Israelul a fost, joia trecută, ultimul stat care a depus instrumentele de ratificare ale tratatului la sediul ONU de la New York. Tratatul, adoptat în aprilie 2013 de către Adunarea Generală a ONU, vizează să confere o dimensiune morală comerţului internaţional cu armament convenţional, o piaţă în valoare de peste 85 de miliarde de dolari pe an.

ONG-urile specializate care s-au luptat timp peste zece ani pentru text au salutat această etapă. "Este începutul unei noi ere", apreciază Anna Macdonald, care conduce Control Arms Coalition, o coaliţie de aproximativ 100 de organizaţii nonguvernamentale, inclusiv Amnesty international (AI) şi Oxfam.

"Dacă este aplicat energic, acest tratat poate să salveze multe vieţi", subliniază ea, amintind "efectul devastator al unui comerţ cu arme prost reglementat".

Fiecare ţară semnatară urmează să evalueze de-acum înainte de orice tranzacţie (import, export, tranzit, intermediere) dacă armele vândute riscă să fie folosite pentru ocolirea unui embargo sau încălcarea drepturilor omului.

Tratatul vizează de la pistoale şi rachete şi până la avioane şi nave de război. El nu modifică legile ţărilor cu privire la achiziţionarea şi portul amelor.

Statele Unite – principalul comerciant de armament – au semnat textul după ce au obţinut ca muniţia să fie tratată în mod separat şi supusă unor controale mai puţin complete.

Ţările care l-au ratificat urmează să se concentreze asupra definirii modului de aplicare. O primă reuniune în acest sens este prevăzută în februarie 2015, iar prima adunare a statelor parte urmează să aibă loc în toamnă.

Cele mai citite

Milionarii de la One Properties United, campanie publicitară dubioasă în mass-media! În paralel, vor să ne închidă gura

Ziarul Financiar insistă cu o declarație a lui Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties, prin care se sugerează că un fond elvețian de...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă