20.6 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSchimbări politice în Siria

Schimbări politice în Siria

Şeful statului sirian, Bashar al-Assad, a numit miercuri un nou premier, Imad Khamis, care deţinea până acum portofoliul de ministru al electricităţii, informează AFP, citată de Agerpres. "Preşedintele Bashar al-Assad a emis decretul 187, care îl însărcinează pe inginerul Imad Khamis cu formarea guvernului Republicii Arabe Siriene", anunţă agenţia de presă oficială Sana. 

Khamis, în vârstă de 54 de ani, îl înlocuieşte pe Wael al-Halqi, care a ocupat funcţia de premier din 9 august 2012. El va prezenta în următoarele zile un nou guvern, în condiţiile în care Siria este cufundată într-un război care a făcut peste 280.000 de morţi în cinci ani, a provocat exodul a milioane de locuitori şi a destabilizat total economia acestei ţări. Această remaniere intervine după învestirea noului parlament format în urma alegerilor legislative din 13 aprilie, desfăşurate în teritoriile aflate sub controlul regimului. 

Ministru al electricităţii din 2011, Khamis este inginer licenţiat al universităţii din Damasc. Din 23 martie 2012, el figurează pe lista neagră a personalităţilor sancţionate de Uniunea Europeană. Lui i se reproşează, "în calitate de ministru, că împarte responsabilitatea pentru reprimarea violentă de către regim a populaţiei civile". De la începutul crizei, producţia de electricitate a scăzut în Siria cu 58%, potrivit instituţiei publice pentru producţie electrică. 

Cele mai citite

VIDEO. Andreea Marin a dezvăluit secretul prin care își ține soțule aproape: “Construim în continuare”

Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu alcătuiesc unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc, evitând expunerea excesivă în mediul public și preferând să-și...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Allen Coliban(USR) îl provoacă pe George Scripcaru(PNL-PSD) la o dezbatere privind viitorul Brașovului

Primarul USR al Braşovului, Allen Coliban, care candidează pentru un nou mandat, l-a provocat, sâmbătă, la o dezbatere privind viitorul oraşului pe principalul său...
Ultima oră
Pe aceeași temă